România

Scăpați din Cortina de Fier,
căci un glas a strigat: Libertate!
A fost un mesaj ca din cer,
ce-a dus în țară dreptate.

La Moscova a rămas
puterea sistemului „fier”,
ce aduce și frigul, și foamea,
și omul util lui „oțel”.

Era un exil, dar în țară,
căci totul acum era vis.
Vuiau vești pe-afară:
căzu sistemul comunist.

Șuvița ne-a dat Europa,
votată în noul destin,
căci vechea cenzură, uitată,
ducea goliciune din plin.

Pe drumul acesta, între-state,
ce mulți au rămas pe asfalt.
Iubiri de familie, neexplorate,
își poartă o cruce în sat.

Eram o țară întreagă,
pe hartă eram importanți,
dar locul încet se strâmta
și mulți au plecat de la frați.

Străini am fost, plecați prin lume,
uniți de același tricolor,
visând la zile cu politici mai bune,
lucram la alții pe ogor.

Un gând c-om avea libertate,
sub glia de unde am fost luați,
munceam, achitând facturile toate,
cu dorul de-ai noștri scumpi frați.

Sistemul new age de prin lume
pe noi ne-a numit imigranți,
cu scopul comun să ne adune,
Sa nu mai fie sectanți.

Și-n orice român de afară
există o țară în el,
există un Hristos, o comoară,
un titlu măreț: Fiul meu.

Trăind pe resurse puține,
în Babilonul acum instalat,
Secundele Celui ce vine
simțim cum mai mult s-au scurtat.

La ușă se arată Mesia.
El strigă: „Veniți, vă salvați!”
Înainte să-nceapă urgia,
în barca salvării urcați.

Cu lacrimi ceruta iertarea,
Esau, neglijentul creștin,
căci el a avut binecuvântarea
în sfântul părintesc cămin.

Un blid cu o linte-nroșită
îl cheamă pe creștinul firesc.
Ferice de cel ce rabdă ispite:
aici nu e carne, e duhovnicesc.

Odihna lui Iosua poate
a dat bucurii-n popor,
dar glasul Scripturii răzbate:
ei se vor odihni de-ostenelile lor.

Simțim încet cum românul
formează pe cer un popor,
și-un glas de Stăpân strigă tare,
pe rând, fiecare la cetele lor.