Lasă-ți vasul la picioarele Domnului!

                                            Ioan 4:21-29

            „Femeie“, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.

            Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci Mântuirea vine de la Iudei.

            Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.

  Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr. “

            „Știu“, i-a zis femeia, „că are să vină Mesia, (căruia I se zice Cristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile. “

            Isus i-a zis: „Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela. “

            Atunci au venit ucenicii Lui, și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși nici unul nu I-a zis: „Ce cauți? “ sau: „Despre ce vorbești cu ea? “

            Atunci femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în cetate, și a zis oamenilor:  „Veniți de vedeți un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Cristosul? “

         Textul acesta ne relatează întâlnirea Domnului Isus, nu întâmplătoare, cu femeia samarineană la fântâna lui Iacov, unde Mântuitorul îi vorbește despre „apa vie”, pe care i-o poate oferi dacă o dorește din toată inima.

            Versetul 10: „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice: „Dă-Mi să beau”, tu singură ai fi cerut să bei și El ți-ar fi dat apă vie.”

            Versetul 15: „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot.”

            Isus, Domnul, fiind evreu ca Fiu al omului, stă de vorbă cu o samarineană, o femeie din afara contextului social iudeu, arătând astfel că mesajul Său de mântuire este pentru toți și că El a venit să dărâme „barierele” dintre oameni.

           Mântuitorul oferă apă vie tuturor celor „însetați” după neprihănirea care nu vine dintr-un izvor pământesc, ci izvorăște din Tronul de milă și de îndurare al lui Dumnezeu.

            Este o „apă vie”, simbolizând viața veșnică, ce potolește setea spirituală permanentă, în contrast cu apa fizică a fântânii pământești pe care omul o bea și iarăși însetează. Pentru a beneficia însă de apa aceasta, trebuie să-ți lași „vasul” inimii în mâinile Domnului ca să-l curețe de „lumescul” din el, ca apoi să ți-l umple cu cele duhovnicești.

            „Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să se închine în duh și în adevăr.” Aceasta este ceea ce descopere Fiul omului definind natura lui Dumnezeu ca Ființă duhovnicească, nefiind legată de un loc fizic, precum muntele Garizim sau cetatea Ierusalimului și dorește ca oamenii să I se închine Lui, oriunde „în duh și în adevăr”.

            Dialogul cu Domnul Isus o stârnește la credință pe samariteană, determinând-o să mărturisească oamenilor din provincia sa despre Isus ca fiind Mesia, Cel așteptat de către Iudei.

          Domnul Isus i-a răspuns lui Nicodim: „Adevărat, adevărat îți spun, că dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3:5). Întâlnirea dintre Mântuitorul Isus și Nicodim a însemnat o confruntare între două „mentalități” și învățături cu totul diferite.

           Nicodim era din partida fariseilor, și fariseii aveau învățătura despre credința care este o manifestare exterioară a omului: în felul cum se îmbracă, cum se comportă, ce loc ocupă în societate, felul cum se roagă și așa mai departe. Toate aceste lucruri reprezentau criteriile pe baza cărora Fariseii măsurau spiritualitatea unui om.

            Domnul Isus Cristos a stârnit invidia acestor învățători ai Legii tocmai pentru faptul că învățăturile Sale erau diferite.

           Astfel ei și-au manifestat furia și aroganța, contestând învățăturile Sale, și totuși, erau uimiți de lucrările pe care le făcea. „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea și cine Ți-a dat puterea aceasta?”

           Nicodim era curios sau mai mult contrariat de felul în care oamenii Îl ascultau pe Isus, tocmai de aceea a mers la Isus noaptea, pentru că nu voia să  fie văzut împreună cu Mântuitorul.

            În textul din Ioan 3, Nicodim Îl abordează într-o manieră curtenitoare: „Învățătorule, știm că ești... trimis de Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu... ”

            Domnul îi răspunde direct: „Nicodim, să știi că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu!”

            Nicodime (…), nu poți să culegi roade fără să pui sămânță. Tot la fel, trebuie să te naști din nou, ca să rodești pentru Împărăție!

           Nicodim, la fel ca majoritatea oamenilor de astăzi, credea că este vorba de un schimb, sau despre un „târg”  între om și Dumnezeu.

          Dar Domnul Isus spune clar că mântuirea nu este un schimb de marfă, ci este un cadou, este darul fără plată al lui Dumnezeu oferit omenirii.

            Efeseni 2:8-9: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.

            Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

           Mântuirea și în zilele noastre este văzută de unii ca o recompensă pentru faptele bune săvârșite de om. Dar Dumnezeu nu Se schimbă; El spune hotărât că mântuirea își are originea în moartea și învierea Fiului Său, Domnul Isus Cristos.

            Dacă te îmbraci decent, dacă vorbești cum se cuvine, dacă faci fapte bune și faci parte dintre cei mari, vei fi mântuit? Nu! Nici una din faptele tale bune, nici una din milosteniile tale nu te mântuiește.

            Tu, omule, oricine ai fi, trebuie să te naști din nou. „Căci, dacă este cineva in Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

          Trebuie să „mori” împreună cu Cristos și să învii împreună cu El, la o viață nouă. Pentru acesta trebuie să-ți predai „vasul”, întreaga ființă, în mâna Domnului Isus, recunoscând și mărturisindu-ți înaintea lui Dumnezeu tot păcatul, și El se va ocupa ca să-l curețe, să-l spele în sângele salvării și va pune în el o comoară cerească.

            2 Corinteni 4:7: „Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi.”

           Domnul Isus, stând de vorbă cu femeia samariteană, descoperă de fapt tuturor o nouă formă de relație cu Dumnezeu, o relație care nu este legată de un anumit loc, sau un anumit ritual, ci arată faptul că a venit vremea când oamenii se vor închina chiar și în cămăruța lor, în duh și adevăr, fără un ritual anume.