Frații mei, priviți cu cinste...
Autor: Ilie Belciu
Album: Ferestre spre har
Categorie: Zidire spirituala
Fraţii mei, priviţi cu cinste
când treceţi prin încercare.
Nu lăsaţi gânduri de ură
între voi să se strecoare!
Vor veni la voi adesea
oameni plini de răutate
încercând să vă aducă
legi şi-nvăţături stricate.
Depărtaţi-vă de astfel
aşa-ziși “soli ai dreptăţii”,
căci uşor îi veţi cunoaşte
după duhul răutăţii
care-i face să rănească
pe cei tineri în credinţă,
prin vorbe necugetate,
punându-i în umilinţă.
Puneți strajă minţii voastre,
Duhul Sfânt şi-a Lui lumină,
urmărind în orice vreme
călăuza Lui Divină.
Nu îngăduiţi mândria,
căci aduce mari păcate...
Ridicaţi întotdeauna
înspre Ceruri mâini curate.
Voi aţi fost plătiți cu Sânge
şi răscumpăraţi din moarte.
Împăratul Veşniciei
v-a făcut în Ceruri parte.
Lui îi datoraţi slujire,
cu credinţă neclintită,
având gândul şi privirea
înspre Ceruri aţintită.
El ne-a dăruit prin jertfă
divina Învățătură
ce-o găsim pe înţelesul
tuturora în Scriptură.
El ne cere unitate,
dragoste, îngăduință,
făr' de care nu există
cale înspre pocăinţă!
Vai! Amarnic se vor plânge
în ziua de judecată
cei ce vor astăzi să strâmbe
Calea dreaptă şi curată...
Căci Isus, doar El rămâne
Simbol veşnic al trăirii
pentru cei ce vor să aibă
siguranța mântuirii.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/317806/fratii-mei-priviti-cu-cinste