Din arșița iadului
Autor: Ilie Belciu
Album: Ferestre spre har
Categorie: Evanghelizare
Din focul ce arde nestins pe vecie
Cu glas sfâşiat de arşiţa cumplită,
Un suflet trudit din a morții robie
Înalţă spre ceruri o rugă smerită.
Din glasul slăbit desluşeşti disperare,
Un strigăt amar ce se stinge în noapte...
E chinul cumplit sub văpaia cea mare
Şi ruga din iad se aude în şoapte.
— Ai milă, Părinte, din cer ia aminte
La ruga nălţată din neagra pustie...
Dar cerul e-nchis pentru ruga fierbinte,
Căci vremea iertării e azi prea târzie.
Luptând cu văpaia conştiinţei trezite
Ca dintr-un coşmar al durerii ne-nvinse,
Privind în trecut vremi deşarte trăite,
Se zbate în gânduri de goază cuprinse.
Ar vrea, de se poate, să uite păcatul
Ce nu-i dă răgaz nici o clipă măcar...
Pe fruntea lui scrie adânc vinovatul
Ce n-a avut parte de marele har.
O viaţă întreagă trăită departe
De legea cea sfântă stă azi mărturie;
Îşi vede trecutul amar ca-ntr-o carte
Pe filele căreia totul se scrie.
Ce mare durere să-ţi vezi orice faptă
Pe care crezuta-i că fosta uitată,
Știind că pe veci într-un loc te aşteaptă
Răsplata ce-o dă judecata cea dreaptă.
Azi încă e vreme de har şi iertare,
Și Tatăl priveşte spre noi cu iubire...
La Golgota, crucea mai stă în picioare
Şi încă se-mparte în dar mântuire!
Înalță azi ruga smerit la altarul
Pe care e scrisă măreaţa solie,
Să nu vină ceasul când se-nchide harul
Şi-n focul pierzării să arzi pe vecie...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/317787/din-arsita-iadului