Chiar de-aș vorbi în limbi o mie
Și dragoste nu aș avea,
Nu aș putea urca în veșnicie
La dreapta Domnului să pot a sta.

Aș fi ca o aramă sunătoare,
Aș fi ca un chimval zângănitor
Care lucește în lumina de la soare
Și face un zgomot prea asurzitor.

Și de-aș avea și darul prorociei,
Și de-aș cunoaște tainele, știința
Și n-aș avea puterea dragostei
La ce mi-ar folosi toată credința?

Și chiar de-aș da averea la săraci,
Și trupul de l-aș da să-mi fie ars pe foc,
Și chiar de-aș ridica la cer sute de rugi,
Dar fără dragoste n-aș valora deloc.

Căci dragostea e plină de răbdare,
De bunătate și nu pizmuiește,
Ea nu se laudă și nu se umflă de mândrie
Și la folosul ei nu se gândește.

Ea nu se mânie și nu gândește rău
Și nici măcar nu e necuviincioasă,
Se bucură de adevăr mereu,
Nelegiuirea în viața ta n-o lasă.

Ea crede totul,
Acoperă totul,
Nădăjduiește totul,
Crede totul.

Căci lumea ce-o trăim cu totul va dispare
Și prorociile, vorbirea în limbi vor înceta,
Dar dragostea nicicând nu va dispare
Va dăinui în lume și va prolifera.

Și cunoștința va lua sfârșit,
Când vom ajunge alături de Isus,
De Mirele cel Sfânt, neprihănit
Acolo în cer, în Casa Lui de sus.

Căci noi vedem acum ca-ntr-o oglindă
Și nu cunoaștem totul pe deplin,
Dar când vom fi cu Domnul față în față
De adevărul Său noi vom fi plini.

Acum rămân acestea trei: credința,
Nădejdea și dragostea.
Doar Dragostea ne dă nouă biruința,
Dar cea mai mare dintre ele este ea.

Căci Dumnezeu e dragoste.
Și cine nu iubește,
Pe Dumnezeu nu Îl cunoaște!

Amin!
17.01. 2026