De ce nu se plânge copacul?
Că-i frig fără frunze?
Pălesc și se duc, rând pe rând, se scutură toate,
Se aștern la pământ
Cu un oftat… cu un foșnet… un cânt…

Vin ploile toamnei târzii,
Vine iarna cu frig, cu înghețuri.
Sezoanele vieții le simți și le știi,
Ai ochii deschiși și inima trează?

Poți fi plin de roadă într-o zi,
Și Domnul să vină să vadă...
Și-o culege cu drag și ți-o pune deoparte, Pentru vremea de-apoi și un loc în cetate... .

Și-ți rămân numai frunze uscate ce trec, Dispar în toamna pustie.
Dar tu să fii tare, să știi
Că primăvara are să vie…

Dar nu înainte de-un aprig îngheț,
Nu înainte să vină o furtună
Să-ți scuture pomul din rădăcină,
Să tremure întreaga tulpină.

Dar zorii apar, să știi, negreșit,
Primăvara nu-i prea departe.
Și iarăși, din crengi, din nou s-or ivi
Frunze și muguri și flori minunate…

Sezoanele vieții le simți și le știi...
Ai ochii deschiși și inima trează?
Ești pomul acela cu roadele vii?
Dumnezeu în felul acesta lucrează...