Cum oare se stinge lumina?
Și dacă e atât de întuneric în noi,
Căutările noastre interioare oare nu ne duc înapoi?

Scormonind propria groapă,
Ca un gropar căruia nu-i pasă, nu simte
Când sapă pentru alții morminte…
Găsim lutul mai dur, mai nelucrat,
Abandonat.

Ne apucăm târziu
Să zidim din ce a mai rămas,
Din ce a fost să facem un „va fi”,
Cu drag pentru alții, pentru cei care vin.

Când privesc înspre noi să vadă lumini,
Făclii care ard întunericul mare
Când nu mai știu lumina cu ce s-o măsoare

Cum arată clipa în care nu mai crezi?
Care-i momentul în care nu mai vezi?
Și atunci când știi că nu mai știi
Care ți-e drumul, drumul tău spre veșnicii

Drumul spre casă,
Cine ți-l luminează?
Cum faci să pui o lumină pe masă
Când ceața-i prea groasă?

Și dacă dai de un „prea târziu”,
Amintește-ți totuși când ai spus:
„Eu știu”.

Mai lucrează, Doamne, chipul de lut,
Adu lumina Ta înapoi,
Să răsară viață, lumină și cânt,
Să le răspândim pe întregul pământ.