Cum orice pom crescând, spre cer se-ndreaptă
Căutând lumina binefăcătoare,
Sufletul meu flămând din zori aşteaptă
Lumina Adevărului cel mare.

În lume întunericul domneşte,
Popoare se cufundă-n rătăcire,
Împărăţia răului tot creşte
Ca să cuprindă-ntreaga omenire.

De-aceea merg pe urmele frumoase
Ce le-a lăsat Isus urcând Calvarul,
Și-atunci când trec prin văi întunecoase,
Lumina Lui să-mi fie doar dreptarul

Ce îmi arată Calea-adevărată,
Prin biruinţa în Măreţu-I Nume,
Calea dreptăţii veşnic ne-ntinată,
Pe care-au mers umaşii Lui în lume.

Mai e atât de multă răutate
Și-atâta ură-n firea pământească,
Multe săgeți sunt încă îndreptate
Spre mine, aşteptând să mă lovească...

Dar voi lupta neîncetat cu mine
Privind în sus la ceasul biruinţei,
Până când „eul” meu ce rob mă ţine
Va fi zdrobit în teascul pocăinţei.