Mulți bolnavi în trup,
Dar și în suflet tot mai mulți.
Sunt și săraci, în lume,
Copii care merg desculți.

Oamenii suferă de singurătate,
Multe certuri se ivesc.
Sunt oameni slabi fără adăpost,
Numai Domnul le poate da un rost.

Orfelinatele sunt pline,
De copii orfani, părăsiți.
Doar bunul Dumnezeu,
Mângaie pe cei loviți.

Lumea este plină de minciuni,
Fără frică de cel de sus.
Mânia Domnului se apropie,
A Domnului Sfânt Isus.

Copiii chiar din pântec,
Sunt uciși de mână grea.
Doar Domnul știe ce se-ntâmplă,
În această lume rea.

Nu mai există milă, Bunătate,
Și nici teamă de urgie.
Există Pocăință falsă,
Aprinzând A Domnului Mânie.

Mângâiere nu mai dăruim,
Căci tot mai ră suntem.
Ucidem cu vorba, prin limba noastră,
Și nu mai suntem Credincioși Domnului Suprem.

Mereu scoatem arma,
Care ucide sufletul tuturor.
Lovim, jignim, facem ce dorim,
Căci este răcit, al Domnului Popor.

Privim cu răutate frații,
Mințim fără de rușine.
Stăm Sfinți în adunare,
Dar afară suntem niște ruine.

Noi să nu mai judecăm,
Căci vom întrista pe frați.
Să fim mai înțelegători,
Ca să nu fim de Hristos alungați.

Să ne rugăm pentru Îndurarea Domnului,
Să nu ne pierdem timpul lucruri de nimic.
Să Citim Cuvântul Sfânt, Și să-l Practicăm,
Ca să nu aprindem mânia Domnului, ci doar Dragostea, care trebuie în noi să o luăm.