Moara când o mișcă apa
Nu se-oprește de la sine.
Macină ce pui într-însa
Nu știe a le separa.
De e rău ori de e bine,
Ea macină tot ce îi vine.

Tot așa și mintea noastră
Umblă fără de odihnă,
Dar nu macină adeseori
Bobii cei folositori,
Bobii de grâu, ci de neghină
Care sufletu-nvenină.

Draga mea, ascultă glasul
Conștiinței și-l urmează!
De-i disprețuiești mustrarea,
Cine-ți mai luminează calea?
Că ea odată încetează
De-a-ți mai ține mintea trează.

Și apoi, precum acuma
Ai mai vrea să te oprească.
Însă greu va fi după-aceea
Să mai poți prinde ideea,
S-o mai faci să-ți mai vorbească
Și de căderi să te ferească.

Și nu-i fiară de pe lume,
Nici nebun apoi în stare
De-așa crime ca acela
La care-i stinsă candela,
Care conștiință n-are,
Doar răutate ca de fiare.

Conștiința ta, de vrei,
Poți s-o-năbuși ca să tacă,
Poți în seamă să n-o iei
Să te lase-n rău să zaci.
Dar în iad, când te-i afla,
Veșnic nu-ți va mai tăcea.

Dragii mei, să nu vă pierdeți
Dragostea de cele bune:
De biserică, adunare,
De săraci și de lucrare,
De Scripturi și rugăciune,
De bolnavi și fapte bune.

Că, dacă vă pierdeți gustul
De plăcerea cea curată,
Neînchipuit de greu este
S-ajungeți pe-aceste trepte
Să-l mai câștigați vreodată,
Să vă bucurați ca prima dată.

Draga mea, tot ce se vede
Pe pământ e numai fum.
Va pieri curând din lume
Tot ce este râs și glume,
Tot ce tu iubești acum
Și vei fi singură pe drum.

Nu-ți lega de niciun lucru
Sufletul în lume!
Ca și cum pe veșnicie,
Tot ți-ar aparține ție.
Toate-or dăinui anume
Peste veacul care-apune.

Ci privește-le pe toate
Ca fiind ale lui Hristos.
Numai astfel, după toate
Te vei bucura-n sfânta cetate
Și vei avea un bun folos
Împreună cu Isus Hristos.
Amin.
(Sâmbătă, 24 octombrie 2020)