O inimă curățită!
1 Petru 1:20-23
„El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi,
care, prin El, sunteți credincioși în Dumnezeu, care L-a înviat din morți, și I-a dat slavă, pentru ca, credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima;
fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac.”
În 1Petru 1:3 găsim cuvitele pe care ar trebui să le spunem și noi: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morți, la o nădejde vie.”
De ce să-L binecuvântăm pe Domnul, și de ce trebuie să spunem: ”sfințească-se Numele Tău!”, când știm că Domnul Dumnezeu este sfânt și este binecuvântat de la Sine?
Pentru că El vrea să audă din gura copiilor Săi laude și osanale. El merită toată cinstea, slava și onoarea, pentru că ne-a smuls din veacul acesta sortit pieirii și ne-a sădit în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu.
Toate darurile omenești, toate strădaniile medicilor, toate medicamentele industriilor farmaceutice, promisiunile mai marilor popoarelor nu-ți pot lungi firul vieții nici măcar cu o zi.
Singurul care poate să lungească anii vieții omului, nu cu cincisprezece ca în cazul lui Ezechia, ci pentru veșnicie, este Isus Cristos, Domnul vieții. El a fost trimis de Tatăl, la vremea hotărâtă mai dinainte, ca să vorbească oamenilor, în fel și chip; și oricine Îl va asculta și va crede în El să aibă viață și să nu mai piară. Ioan 3:16.
Cuvântul lui Dumnezeu ni-L descoperă pe Domnul Isus ca Fiu și Mântuitor, de aceea Scriptura trebuie cercetată cu mare interes pentru a-L cunoaște pe El și pentru a-L primi ca Domn al inimii.
De fapt, este mai mult decât necesar să cunoaștem și să aplicăm învățăturile Domnului Isus Cristos în viețile noastre în fiecare zi și să lăsăm cuvintele Sale să ne curețe inimile de tot ce nu este după voia Lui, să ne schimbe viața după planul mântuirii lui Dumnezeu.
Ce înseamnă lucrul acesta?
Înseamnă că, odată ce L-am cunoscut și L-am primit pe Isus ca Domn, viața noastră trebuie să fie schimbată și să o trăim după standardele lui Dumnezeu.
Dacă înainte de a-L cunoaște pe Isus ca Domn, trăiam după religiunea lumii și mergeam pe o cale care ne îndepărta tot mai mult de Dumnezeu, acum, după ce am ascultat și am primit cuvântul Său în inimă, am părăsit această cale rea și mergem pe urmele lăsate de Mântuitorul.
Apostolul Pavel scrie în 2 Corinteni 5:17: „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”
De ce s-au făcut toate lucrurile noi și de ce nu mai facem faptele de dinainte?
Pentru că suntem născuți din nou; ne-am născut din Dumnezeu dintr-o sămânță care nu poate putrezi și suntem copiii Celui Preaînalt.
Versetul 23: „fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac.”
Așadar noi suntem curățiți, spălați în sângele Domnului Isus, și sufletele noastre înnoite nu mai sunt murdare, nu mai avem răutăți în inimă.
Inima noastră de acum este curată, măturată și împodobită cu toată Roada Duhului Sfânt, după cum spune evanghelistul Matei în capitolul 12:44b.
Și ce avem acum în inimă? Ea nu poate să rămână goală…
Avem iubire de frați și dragoste de oameni!
A iubi pe frați nu este o opțiune, ci este porunca lui Dumnezeu.
Așa ne spune Petru în versetul 22: „…v-ați curățit sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută…” Numai prin lucrarea de înnoire făcută de Duhul Sfânt putem ajunge să împlinim voia lui Dumnezeu de a iubi frații, nu de frica pedepsei sau din obligaţie, ci dintr-o pornire sinceră a inimii.
În Evanghelia după Matei 5:44-48, Domnul Isus zice așa: „Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc... căci El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.
Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? ... Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți?
Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.”
Pare neobișnuit pentru noi și greu de împlinit cuvântul acesta, dar dacă Domnul Isus Cristos ne-a lăsat scrisă această poruncă, tot El ne dă și puterea și înfăptuirea, căci despărțiți de El nu putem face nimic, așa cum ne spune în Ioan 15:5.
Apostolul Petru vorbește în epistolele sale despre nădejdea vieții veșnice prin nașterea din nou în Cristos Domnul, și despre salvarea de la moarte, mântuirea, prin sângele jertfei Sale. Totodată, ne amintește nouă, tuturor credincioșilor, că suntem „o seminție aleasă”, „o preoție împărătească” și de acum trebuie să trăim după standardele lui Dumnezeu.
Astfel, fiind aleși și răscumpărați prin sângele vărsat la Golgota, toți credincioșii, cu mic, cu mare sunt chemați să trăiască o viață sfântă și să fie: „fii ai ascultării".
Versetul 22: „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima;”
O inimă care încă nu este tăiată împrejur și în care nu locuiește dragostea Domnului Isus Cristos, nu poate să iubească.
Dragostea de frați este „grila” de verificare a faptului că Îl porți pe Isus în inima ta, pentru că dintr-o inimă curată izvorăște dragostea de Dumnezeu și de frați.
De aceea, apostolul ne trimite din nou la cruce, ca să fim spălați în jertfa Mielului lui Dumnezeu, după ce ne vom recunoaște starea de necurăție.
Fiecare trebuie să-și lase vasul inimii în mâna Domnului Isus și El se ocupă să-l curețe, să-l spele în sângele salvării, apoi pune în el o comoară cerească de care trebuie să ai mare grijă ca să nu o păstrezi, ascultând și trăind adevărul Scripturii.
Domnul Isus spune în Predica de pe munte: Matei 5:8 că numai cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu. 2 Corinteni 4:7: „Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi.”
Despre care putere vorbește apostolul?
Despre puterea de a iubi pe frați și puterea de a rămâne în ascultare de Cuvântul sfânt.
Există și iubiri pe care Domnul Dumnezeu le urăște. Spre exemplu luăm cuvintele lui Ioan din prima sa epistolă capitolul 2:15-17:
„Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.
Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.
Și lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.”
Lumea aceasta palpabilă, vizibilă, cuprinde în ea tot ce este împotriva sfințeniei lui Dumnezeu și iubind-o ne întinăm sufletele, de aceea, atunci când Domnul Isus pune „hotar” și spune să nu iubim lumea, se referă la lucrurile, obiceiurile, ritualurile și faptele ei, dar nu se referă la oamenii care o locuiesc.
Apostolul Petru zice în versetul 22: „…iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima;”
Pe oameni trebuie să-i iubim, chiar dacă unii dintre ei ne-ar putea fi vrășmași, după cum și Domnul Dumnezeu ne-a iubit pe toți, prin Isus Cristos, Fiul Său, pe când noi nu-L cunoșteam și făceam faptele fărădelegii.
Acesta este un mod de a ne identifica cu Domnul Isus, care locuiește în inimile noastre, anume să iubim pe frați și pe semenii noștri, așa cum ne-a iubit și El pe noi.