Zi de zi, în viața mea
Autor: Florența Sărmășan
Album: Glorios, mareț și sfânt
Categorie: Incurajare
Zi de zi, în viața mea
Doamne, mi-ai făcut mult bine
În necaz. nu m-ai lăsat
Te-ai apropiat de mine
Când temător, Te-am chemat
Am simțit a Ta iubire,
Când cuptorul, mă ardea
Tu mi-ai adus fericire,
Mia-i mângâiat, inima.
Sunt plin de recunoștință
Domnul meu iubit și sfânt,
Tu mă porți spre biruință
Doar Tu, ești în al meu gând.
M-ai văzut fără putere
Cu al Tău braț, m-ai susținut
Alin mi-ai fost, în durere
Te iubesc atât de mult!
Încercări grele au venit
Peste mine, în viața mea
Din toate m-ai izbăvit,
Mi-ai întărit inima.
Zi de zi în gândul meu
Primul ești, când mă trezesc
Când mă apasă somnul greu
Tot la Tine, mă gândesc
Să nu pleci de lângă mine,
Să nu Te îndepărtezi,
Doar cu Tine-mi este bine,
În Tine, e al meu crez.
Cuvântul Tău, Îl vestesc
Celor care mă ascultă,
Și la cei ce nu doresc
Gura, nu-mi rămâne mută.
Căci eu le vorbesc de Tine,
De mare iubirea Ta,
Să ajungă unde-i bine
Și viață vor căpăta
Sus la cer în veșnicie
Lângă Tine să trăiască
În a Ta Împărăție
Veci de veci să Te slăvească!
Amin
Câmpia Turzii, 10 ianuarie 2026
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/316734/zi-de-zi-in-viata-mea