FRICA SPERIATĂ DE ZÂMBET
Trăiesc în lumea mea, așa îmi este bine,
Mă tem de ce e-n jur, mă tem chiar și de mine,
Când ies din carapace, mi-e frică de orice,
Un zâmbet poate face ca frica mea să plece.

Când ies, îmi place ploaia, în ploaie mă simt bine,
Nu sunt prea mulți pe stradă, pot plânge dacă-mi vine,
Mă odihnesc sub măr, ascult un om ce cântă,
Intru și vreau s-ascult, intru pe o ușă strâmtă.

E camera micuță și o chitară cântă,
Nu e acordeon, dar muzica încântă,
Am fost atrasă aici, elastic nevăzut,
Da, am venit aici și bine am făcut.

Nu este lumea mea, dar totul e divin,
Înalț o rugăciune, căci am putut să vin,
M-am încărcat cu bine, frica s-a speriat,
Căldura și un zâmbet, teama a alungat.
Emilia Dinescu