RĂNILE RECUNOSC PAȘII ACEIA
Rănile recunosc pașii aceia, în umbră se îndreaptă spre mine,
Sunt singură, tristă, mi-e frig, de un timp nu mi-e bine,
E întuneric în jur, este beznă, o tăcere sihastră apasă,
Miros de tămâie mă îneacă, o rugă înalț, vreau acasă.

Dar nu găsesc nici o ușă, închisă eu sunt, mă sufoc,
Stau în a mea beznă, sunt tristă, dar știu că viața nu-i joc,
În umbră Hristos mă păzește, așteaptă o mână să întind,
Sunt lângă ușă, o forță din mine dorește, acum să deschid.

Rănile recunosc pașii aceia, Hristos este Cel ce veghează,
Miros diafan și căldură, lumina de sus priveghează,
Rănile doresc vindecare, mă ridic, pe Isus îl primesc,
Sunt alt om, un om nou, nu o umbră, prin Hristos eu trăiesc.

E tăcere în mine, o tăcere curată, doar imnuri divine se aud,
Vreau ca ce-i umbră și frig si durere să piară, pe Domnul îl laud,
Miros de tămâie e ruga fierbinte și ceru-i deschis ca o ușă, frumos,
Îl accept, îl primesc... nu doar rănile recunosc pașii aceia... este Hristos.
Emilia. Dinescu