OASELE TĂCERII
Oasele tăcerii sunt de fapt ale durerii,
Căci durerea e parșivă, ia locul puterii,
Greutate duci pe umeri și ai pieptul sugrumat,
Rană adâncă, purulentă, durerea ți-a provocat.
Ani întregi tu ai purtat-o, ca o mantie spurcată,
Ai dorință de a trăi, vorbește, te rog îndată,
Nu e frig în al tău suflet, prea mult praf s-a așternut,
Un ecou se aude-n zare, prea mult, parcă, ai tăcut,
Nimeni nu îți mai vorbește, e timpul de o schimbare,
Oasele tăcerii rupe, fă o ultimă încercare,
Alungă durerea toată, într-o clipă de ridică,
Tu nu esti deloc un nimeni, ești o forță, ești voinică.
Emilia Dinescu