Trăirea prin credință
Autor: Delia Vele
Album: Mai mult decât biruitori
Categorie: Zidire spirituala
Trăirea prin credință
Trăim într-o lume nesigură
Când unii se privesc cu ură
Nu le pasă de cel năpăstuit
Nici de cei care au îmbătrânit.
Lumea vrea doar să agonisească
Nu le pasă de prețul ce-o să-l plătească,
Sunt răi, înșelători și egoiști
Iar necăjiții tot mai triști.
Legi se dau și îi avantajează
Pe cei ce zic că ei lucrează,
Dar săracul sărac rămâne
Trăind doar de azi pe mâine.
Trăiește cu strictul necesar
De parcă s-a mai făcut o gaură în buzunar,
N-are putere nici să se mai plângă
Avere nu are cum să strângă.
Însă merge înainte prin credință
Știind că Domnul o să-i dea biruință.
Nu se mai îngrijorează de ce va fi
Ci mulțumește Domnului în fiecare zi.
Căci Domnul a spus să nu vă îngrijorați
De ceea ce o să purtați sau să mâncați.
Aceste griji le lăsăm în seama lui Dumnezeu
Credem că El va fi cu noi mereu.
Trăim prin credință și nu prin vedere,
Exact asta Biblia ne-o cere.
Oricum noi nu trăim în lux și în îmbuibări
Și nu îl luăm pe Dumnezeu la întrebări
De ce e așa, de ce nu e altfel,
De ce unul are mult și altul defel,
Căci cu puținul pe care îl ai
Poți trăi dar să și dai.
Căci lipsurile Domnul le completează
Că El e cel care ne veghează
Ne poartă de grijă în toate
După marea Lui bunătate.
Căci dacă te-ai îngrijora
Doar rău îți faci la viața ta
Ai să ajungi să te îmbolnăvești
Pe medicamente banii-i cheltuiești.
Așa că nu adăuga la viața ta
Lucruri triste ce ți se pot întâmpla,
Lasă totul în voia Domnului
Lasă să decurgă conform planului
Ce-l are Dumnezeu în dreptul tău
Căci și tu ești fiul său,
Și pe tine Domnul te iubește
Și bineînțeles de tine se îngrijește.
Trăiește prin credință, Domnul îți cere,
De la El ai mângâiere și putere
Și nu te uita cu jind celor ce le merge bine
Care se compară uitându-se de sus la tine.
De câștig să nu fii lacom niciodată
Că poți cădea în păcatul ăsta dintr-odată.
Ce ți-ar folosi dacă în viața asta ai câștiga?
Gândește de două ori înainte de a claca.
Fiecare să se mulțumească cu leafa sa
Că nu-ți trebuie mai mult pentru a avea
Ceea ce consider că-i de trebuință
Omului în viață dacă are chibzuință.
Prin credință să trăiești
Și Domnului să-i mulțumești
Pentru atâta cât ți-a dat.
Fie-i numele lăudat!
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/316283/trairea-prin-credinta