FEMEIA DIN OGLINDA SPARTĂ
Femeia din oglindă spartă are sufletul cioburi alipite,
Poartă pe chip durere, amar și visuri neîmplinite,
Ea în tăcere duce o viață ce nu-i viață, nu știe că-i tortură,
Sau poate știe bine, dar singură se luptă, nu vrea să poarte ură.

Femeia din oglinda spartă are o față tristă și sufletul pustiu,
Cu pași greoi ea trece, nimic în ea nu-i viu,
Pe chip poartă durere, curaj nu mai găsește,
Să iasă din oglindă, ea nici nu își dorește.

Femeia din oglinda spartă am fost și eu cândva, acum o recunosc,
Am adunat doar cioburi, le-am strâns pe toate bine, fără să le cunosc,
Renaștere la viață doar Dumnezeu mi-a dat, sunt cioburile Lui,
Eu doar i le-am predat, un vas nou a făcut, nu sunt a nimănui.
Emilia Dinescu