Nu te stinge în cuptor

Nu te stinge în cuptor,
Dacă vrei biruitor
Ca să ieși mai încercat
Și cu Domnul împăcat.

Nu te stinge în cuptor,
Ci mai cere ajutor
De la Domnul Dumnezeu
Să-ți vină în ajutorul tău.

Nu te stinge în necaz,
Chiar de-ai lacrimi pe obraz,
Căci necazul și întristarea
Ți-aduc binecuvântarea.

Nu mai plânge cu amar,
Ci te roagă mai cu jar
Ca în suferința grea
S-ai în suflet pacea Sa.

Căci cel ce rabdă suferința
Întărită-i e credința.
Tu doar nu mai murmura
Și te-ncrede în mâna Sa.

Căci El știe cât să-ți țină
Ființa în flăcări de lumină
Și trupu’ într-un cuptor aprins,
Ce-a fost de-atâtea ori învins.

Nu te stinge în cuptor,
Ci te roagă mai cu dor
Ca din el să ieși sfințit
Și de răpire pregătit.

Căci numai cine se silește
Și mereu se pregătește
De a Domnului venire
Va fi chemat pentru răpire.

De aceea îndrăznește,
Căci credința în flăcări crește
Și-apoi cernută-i într-o sită
Ca să te încerce în ispită

De ești slab sau de ești tare,
De poți rămâne în picioare,
Când toți în jur te părăsesc
Și dacă ești duhovnicesc…

Nu privi la suferință
Ca pe-un soi de neputință,
Căci prin ea aur curat
Tu ieși din focul învăpăiat,

Ci când focul e mai mare
Și rana în piept adânc te doare,
Vino atunci cu mulțumire,
Smerindu-te în a ta fire,

C-așa a găsit Domnul cu cale
Ca să te treacă și prin vale
Și-acolo în ea tu să primești
Binecuvântări cerești

Și să-i guști din bunătate
Până dincolo de moarte.
Fiindcă numai în cuptor
Se naște în suflet al tău dor

După sfânta părtășie
Cu Domnu’ aici și-n veșnicie;
După tot ce e divin
Și după Duhul Sfânt. Amin!

(2 ianuarie 2026)