LUNA, CORT ȘI POEZIE
Nu e mister, eu nu călătoresc, dar aș călători,
Sâ merg și să admir frumoasele splendori,
Călătoresc imaginar, din zori și până seară,
Fac din tăcere un vis, de pus la inimioară,
Pe care să îl port în versuri, printre rime,
De îl găsește un foșnet, nicicând să nu-l suprime,
De îl găsește un freamăt, în noaptea întunecată,
Să pot să îl ascund de lumea întortocheată.
Nu vreau în întuneric, dar nu vreau la lumină,
Doresc să fie noapte, dar cu o lună plină,
Să scriu la felinar, așa în drumeție,
Căci nu-i frumoasă viața fără peripeție.
Să mă unesc cu vântul, să zbor în galaxii,
Să stau în cort pe deal, să scriu doar poezii,
Doar eu și cu natura, așa eu aș pleca,
Chiar pe un vârf de munte, mai sus eu m-aș urca,
Să mă ascund prin nori, să mă ascund de tot,
Da, aș călători... nu e mister... nu pot.
Emilia Dinescu