Din anul acesta e ultima seară,
Privesc în trecut cu-n fel de fiori,
O, scumpe Isuse, în gândul meu iară
Se-adună trecutul ce vrea să dispară,
C-aşa de căzută am fost deseori.

Tu ştii, o Părinte, ce lacrimi uscate
Căzut-au pe faţă în anul trecut,
Când vrut-am a-mi duce povara pe spate
Dorind să-Ţi înlătur iubirea-ntr-o parte
Ca pleava rămasă din grâul căzut.

Şi Doamne Isuse, mai ştii când credinţa
Ce-ai pus-o în mine când fost-am predat,
Aproape-ncepură a-şi pierde sămânţa,
Aproape-mi lăsară pustie fiinţa,
Crezând că-mi dădusei prea mult de purtat.

Şi, Doamne Isuse, pe munţii nădejdii
Am vrut să mă caţăr privind spre Calvar,
Dar totuşi pe cale-s atâtea primejdii
Să cad printre pietre, să cad în prăpăstii,
Uitând că Tu, Doamne, eşti stâncă de har.

Dar știu, scumpe Tată, c-acuma din slavă
Priveşti către mine cu ochii duioşi
Şi vrei să-mi înlături a răului pleavă,
Să-mbraci cu putere ființa-mi firavă,
Să stau în picioare prin norii ceţoși.

În anul acesta ca ultima dată
Pe-altarul iubirii cu sângele sfânt,
Îţi dau, scump Isuse, o viaţă predată,
Cu slava măririi preschimbă-mi-o toată
Şi fă-o să fie curată oricând.

Şi-ţi cer, drag Isuse, iertare deplină
De-a mele păcate atâta de reci...
În anul ce vine Tu du-mă de mână,
Când ceața e groasă, revarsă lumină
Să văd cărăruia pe care Tu mergi.

Aş vrea ca să-mi dărui o rază de soare
Căci sunt bucuroasă că Tu m-ai creat.
Şi-acuma m-apropii mai mult de splendoare,
De timpul ce trece deloc rău nu-mi pare,
M-apropii de cerul mereu luminat.