S-a dus un an în veșnicii,
Lăsând și el în zbor o licărire,
Comoara lui: durere, bucurie
Și un coșmar întreg de amintiri.

Am poposit și noi, știm, cu el bine,
O clipă doar pe drumul de pribegie,
Și, obosiți, privim printre suspine
Cum anii trec și se duc în veșnicie.

La orizont, cu luna printre ramuri,
În umbra ei, pierdută-n zori,
Se profilează miile de neamuri
Și se aud atâtea întrebări.

Ai fost să cauți pe cei ce plâng
Și să mângâi pe cei îndurerați,
Să plângi cu ei și să le șoptești
Credința ta și dragostea de frați.

Ai fost mai bun, cu dragoste mai multă,
Mai drept, mai sfânt, cu căință.
Răspunde, dar, de nu, atunci ascultă,
Și în anul care vine
Fii mai cu pocăință.