DIN COPILĂRIE... ȘI AZI
Copilăria revine-n amintire, mereu e-n peisaj,
Nu am avut de toate, n-a fost numai miraj,
Dar am avut iubire, iubire părintească,
Un somn chiar liniștit cum alții or să dorească.

Nu am avut de toate, chiar lipsuri am avut,
Pe frig mergeam la școală, cu un oftat tăcut,
Nu aveam haine multe, șosete de pierdeam,
Cu șosetele desperecheate la școală ne duceam.

Eram doar fericire, un chicot a fost viața,
Mâncam pâine cu gem și ceaiul dimineața,
Și învățam la școală, chiar fără meditații,
Îți pot spune aceasta cu mine chiar toți frații.

Nu aveam internet, nu dădeam căutare,
Dar învățam cu sârg și eu, ca fiecare,
Acum când este toamnă, școlarii îi văd pe stradă,
Îmi amintesc mai bine și spun, a fost odată.

Mi-e dor de ce a fost, un dor cum nu se poate,
Mi-e dor de o toamnă lungă cu șosete desperecheate,
Mi-e dor să fiu copil, copil în era mea,
Copiii de sunt astăzi cred că au viața grea.

Ei își doresc prea multe, deși lipsuri nu au,
Și orele par multe, pe internet ei stau,
Nu mai auzi un chicot, auzi doar un oftat,
Să fie simplă lumea, doresc ca altădat'.
Emilia Dinescu