NOAPTEA FRUNZELOR PIERDUTE
E noapte, bate vântul, miros de frunză moartă
Și fructe putrezite, de vie proaspăt coaptă,
Dezgroapă amintiri, un dor puternic vine,
M-am rătăcit cândva, mă caut azi pe mine,
Mă caut în natură, mă caut printre frunze,
Aș vrea, ca cu ecou, de pot să îmi cer scuze
Că n-am rămas copil, mult mi-am dorit să cresc,
Aș vrea, dar nu se poate, să mai întineresc.
O adiere vine, vântul doar mă trezește,
Deschid iute umbrela, căci ploaia se pornește,
Dansez și caut rime, găsesc o baltă, sar,
Chiar dacă sunt bătrână, copil sunt astăzi, iar.
Emilia Dinescu