Călătorie poetică
Autor: Dinescu Emilia Dana
Album: Poezie creștină
Categorie: Diverse
CĂLĂTORIE POETICĂ
Călătoresc prin versuri și prin rime, deși nu sunt poetă, eu doar scriu,
Printre cuvinte simple îmi vărs focul, vorbesc de Dumnezeul meu cel viu,
Eu nu scriu poezie, vorbesc de sentimente, de dragostea profundă a Lui Isus,
Mulți iau în râs, se plictisesc și comentează, eu îmi doresc decât ca să plec sus.

E timpul de pe urmă și satana cu îngerii cei răi se tem de moarte,
Au sufletul înghețat de atâta ură, în viața lor nu e lumină, doar e noapte,
Eu știu că greutățile sunt clipe de încercare limitate, satana ne lovește,
Curând Hristos revine și chinul, suferința și durerea se sfârșește.

Nu am călătorit în viața mea, excursia și tabăra a fost un vis,
Aștept să plec în veșnicie, călătoria mea va fi spre paradis,
Până atunci cu foc și dor în versuri eu vorbesc, nu sunt poetă,
Sunt doar copil de Dumnezeu, prin poezie n-am să fiu vedetă.

Chiar dacă versul meu pare greșit, citește printre rânduri să înțelegi,
În tabăra din paradis, dacă-l accepți pe Domnul ai să mergi,
Eu îmi doresc să te întâlnesc și să petrecem veșnicia împreună,
Aș vrea ca poezia mea să te îndrepte spre Cuvânt, căci Biblia ți-arată calea bună.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/315752/calatorie-poetica