CONȘTIINȚA ȘI INIMA
Inima mea e o căpoasă, a iubit cu înverșunare,
N-a știut că suferința provoacă o rană mare,
Conștiința e mereu trează, a certat-o adeseori,
Însă inima, grozavă, a trecut mii de fiori.

Ai trecut prin multe grele, iertare nu ți-ai cerut,
Inimă, căpoasă tare, ai făcut cam ce ai vrut,
Regrete târzii, destule, pot să vină în durere,
În refugiu și tăcere cauți să mai prinzi putere.

Te-aș ierta, dar suferința care tu mi-ai provocat-o,
M-a distrus, dar nu te cert, am o vină, răsfățato,
Te-am lăsat să-ți faci de cap, nu te-am controlat deloc,
În loc s-aduci bucurie, ai adus părjol și foc.

Trebuie ca să te iert, împreună să trăim,
De aceea eu te cert, împreună să iubim,
Să mă lași ca să conduc, promite-mi, de vrei iertare,
Mergem mereu înainte, viața este de valoare.
Emilia Dinescu