Eşti ultima lună... un an s-a sfârşit,
Iar bate la uşă Crăciunul.
Din anii puţini ce-i avem de trăit,
În zbor s-a mai dus încă unul!

Deşi nu dai lumii verdeață şi flori
Cum dau alte luni, primăvara,
Decembrie, lună scăldată-n culori,
Ridici de pe umeri povara

Acelor ce-un an zi de zi au lucrat,
Cu trudă, amar şi sudoare...
Prin chipul tău dulce-n podoabe-mbrăcat,
În case aduci sărbătoare!

Bogaţi şi săraci de pe-ntregul Pământ,
Serbează în tine venirea
În Ieslea săracă a Pruncului Sfânt,
S-aducă-ntre oameni Iubirea.

Biserici deschise aşteaptă-n ajun,
Scăldate în val de lumină,
Pe cei ce-și fac timp doar de Paşti şi Crăciun,
Din nou la o slujbă să vină.

Plecat pe măsuţă, copilul cel bun,
În inima lui cu credinţă,
A scris pe o foaie: „Te rog, Moş Crăciun,
Ascultă-mi te rog o dorinţă!”

La groapa în care râzând cei bogaţi,
Aruncă surplusul de pâine,
Prin ger, se apropie-ncet ca doi fraţi,
Un om necăjit şi un câine.

Ei caută tăcuți prin gunoi îngheţat,
Bucata de pâine-aruncată,
În groapa aceea, de cei îmbuibaţi
Ce stau la o masă bogată.

Decembrie, lună în care se dau
Cadouri de mare valoare,
Eşti parcă nedreaptă cu cei ce nu au
Pe masă nimic de mâncare.

Voi, cei ce-aveți din belşug ce mânca
Și-n casele voastre căldură,
E vremea să-I daţi lui Isus partea Sa,
Gândind la sărmana făptură,

Ce zace flămândă-n sărac adăpost,
Și-aşteaptă un înger să vină,
Să facă în viaţa-i lipsită de rost,
O clipă măcar de lumină.

E parcă prea greu al vieţii calvar,
Și zilele-s tot mai amare,
Creştine, Decembrie-i lună de har,
De-aceea, fii plin de-ndurare!