S-a scris demult în sulul Cărţii că-n vremurile de pe urmă
Mesia Unsul va să vină, Păstor să fie peste turmă!
Şi-n Trup S-a îmbrăcat Cuvântul, un Prunc cu faţa drăgălașă;
Şi-un punct s-a făcut Infinitul, un Sfânt în lumea păcătoasă.

Timid şi gingaş, Copilașul deschide ochii-ntâia dată
Şi-o rază pune-o sărutare pe fruntea Lui așa curată.
În grajdul de lângă Efrata, cu noi de-acum e Domnul una:
Îl bate vântul din câmpie, și-L mângăie prin grindă luna.

Dar nu-s pe-aproape serafimii, şi nici arhanghelii de seamă;
Aude doar un cânt de leagăn, şi vede doi obraji de mamă.
Iar heruvimii nu-s de gardă, cu paloşe fulgerătoare;
La căpătâiul Lui, în umbră, veghează Iosif în picioare.

Nu zboară-n jur oştiri de îngeri plutind în norul de lumină;
De-acum, sărmanii şi săracii vin lângă El şi I se-nchină.
Nici diademe nu-s, nici tronuri, şi nici toiege de domnie;
Numai o iesle, fân şi paie, și scutece, şi sărăcie.

Ai vrut să vii în lumea noastră, unde se plânge şi se moare
Şi Te-ai făcut ca noi, ţărână amestecată cu sudoare;
Ai vrut să Te cobori, Isuse, printre ciobanii de la stâne!
... Am aşteptat de-atâta vreme, să-Ţi spunem: “Bun Venit, Stăpâne!”