Glasul Adevărului
Autor: Anca Winter
Album: Mai Mult Decât Biruitori
Categorie: Nașterea Mântuitorului
La împlinirea vremii, la timpul potrivit,
Promisiunea Sacră în iesle S-a născut;
Un Fiu Divin din slavă în lume a venit,
Un Rege fără seamăn ce n-are început.

A fost trimis ca martor de Tatăl Dumnezeu
Să fie adevărul descoperit în El,
Să risipească bezna în care tu și eu
Zăceam, și să rămână cu noi, Emanuel.

Căci Adevărul Veșnic cu Sine a adus
Lumina ce transformă și mântuiește vieți;
S-a isprăvit cu noaptea când S-a născut Isus,
Luceafărul din zorii eternei dimineți.

Sunt smulși din întuneric cei care Îl primesc;
Chemarea, Adevărul o face orișicui.
Ce mulți resping lumina și Îl disprețuiesc,
Dar cine-I aparține ascultă glasul Lui.

Ce-nseamnă pentru tine sezonul de Crăciun?
Ce planuri te consumă și ce preocupări?
Auzi mărturisirea că Dumnezeu e bun,
Sau te-asurzește lumea cu glasuri și chemări?

Răspunzi cu reverență cereștii acțiuni,
Sau cu împotrivire, la fel ca cei mai mulți?
Sărbătorind Crăciunul ai două opțiuni:
Să lepezi Adevărul, sau glasul să-I asculți.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/315567/glasul-adevarului