De ești pustiu, ca insula în larg,
Și apele din jur stârnesc fiorul,
Ai căuta oriunde un catarg
Să traversezi adâncul cu vaporul.

De ești căsuța pusă pe nisip
Și nu știi când inundă valul solul,
Ai căuta în lung și-n lat aripi
Ca-n clipa tragediei să-ți iei zborul.

De ești copacul ce-și înalță vârful
Spre golul de albastru din etern,
Ai da orice atunci când valul, vântul
Vrea să doboare-al tău frumos eden.

Dar tu ești omul, opera divină,
Ce-ai fost creat cu marele destin
Să locuiești în veci doar în grădină,
Dar te-ai pierdut pe insula de chin.

Naufragiat departe, printre ape,
Începi să uiți încet frumosul țărm;
Ai tăi, lăsând bărbia-n coada sapei,
Așteaptă an de an, și-n zi, și-n noapte,

Sperând că odată iar te vei întoarce,
Până nu vei fi-n veci copleșit de moarte.
Să știi mereu, să știi că-n cuib, acasă,
Poți fi scutit de lumea furioasă.
De ai căzut din barca salvatoare,
Fă tot ce poți să urci, până nu dispare-n zare.

Autor: Daniel Ursachi MB