Rugăciune
Autor: Dinescu Emilia Dana
Album: Poezie creștină
Categorie: Rugăciune
RUGĂCIUNE
E timpul meu de rugă și iată, am venit,
Îți mulțumesc din suflet, pe mine m-ai primit,
Așa cum sunt, eu vin și ruga o rostesc,
Mă rog pentru credință, mai multă îmi doresc.

Mă rog pentru biserici, trimite a Ta căldură,
Trimite multă, multă, chiar fără de măsură,
Trimite Duhul sfânt, trimite a Ta mustrare,
E timpul de pe urmă și ultima încercare.

Mă rog pentru orașul în care locuiesc,
Pentru vecinii mei, în cer eu îi doresc,
Aș vrea să își dorească mai mult să te cunoască,
Au Biblia, Cuvântul, și sper să te primească.

Mă rog pentru poporul și pentru țara mea,
Mulți au plecat departe, căci viața este grea,
Suntem popor creștin, dar Biblia-i uitată,
Deși în toată țara este împrăștiată.

Mă rog pentru acei ce duc Cuvântu-n lume,
Pentru evangheliști, misionari, nu-s glume,
Mulți suferă cumplit, prigoană și durere,
Să îi conduci în toate și să le fi putere.

Mă rog pentru acei ce sunt în sărăcie,
Nu au apă, mâncare, nu au o bucurie,
Sunt zone cu războaie, sunt zone cu căldură,
Sunt zone inundate, în lume este ură.

Mă rog pentru acei ce astăzi au de toate,
Dar sunt prinși în avere și nu au libertate,
Muncesc din zi în noapte, nu au sete de Tine,
Ajută-i să înțeleagă că doar cu Tine-i bine.

Mă rog pentru acei ce nu au o putere,
Și zac în suferință, să știe a Ta vrere,
Sunt mulți paralizați și mintea nu-i ajută,
Trimite a Ta pace, trimite multă, multă.

Mă rog pentru familii, ce azi sunt dezbinate,
Trimite-le mustrare, prea multă răutate,
Vorbește-le cum știi, pe toți să îi trezești,
Căci încă este har și poți să mântuiești.

Mă rog și pentru mine, eu știu, sunt mântuită,
Ajută-mă, să cred, chiar dacă sunt lovită,
Să stau la ce e scris, căderea e ușoară,
Dar știu că fără Tine, orice poate să doară.

Mă rog și pentru tine, mă rog neîncetat,
Îți mulțumesc din suflet că și tu te-ai rugat,
E timpul de pe urmă, curând plecăm acasă,
Mă rog pentru credință, să fim a Lui mireasă.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/315478/rugaciune