În noaptea binecuvântată,
Pe cer o stea a răsărit,
Ce strălucea cum niciodată,
Aici vre-o stea n-a strălucit.

Sub raza ei strălucitoare,
Iubirea-n iesle se năștea,
Cea veșnică nu-i pieritoare,
De sus ea pe pământ venea.

Printre mirosul de bovine,
Se cobora din Dumnezeu,
Un Fiu... s-aducă mântuire,
Iertând păcatul cel mai greu.

Se cobora din slava-i mare,
Atunci când mic a devenit,
Ca să se vad-a Sa iubire,
Venind... la El nu s-a gândit.

În noaptea plină de lumină,
Cu cer deschis peste pământ,
Venea ca să aducă viață,
Cel zămislit prin Duhul sfânt.

Venea sa aibă păcătosul,
Iertare de-orișice păcat,
Atunci când Țara de lumină,
Sa vină jos El a lăsat.

El cobora în umilință,
Când greul drum îl alegea,
El fără nici-o trâmbițare,
În noapte-n iesle se năștea.

S-a luminat întreg pământul,
Și cerul era luminos,
În noaptea binecuvântată,
Când se năștea Isus Hristos.

În noaptea plină de iubire,
Nădejdea noastră s-a văzut,
Venea s-aducă mântuire,
La un sfârșit... un început.

Iubirea Lui și azi se vede,
De mii de ani ea nu s-a stins,
E dragostea care pe cruce,
Luptând cu moartea... a învins.

Ce bucurie minunată,
Este pe El să îl avem,
Prin nașterea din noaptea albă,
Moștenitori azi noi suntem.

O veste mare se aude,
Prin orice colț pe pământ,
Ca s-a născut un Fiu odată,
Ca să ne-aducă Duhul sfânt.
Amin