Calea către Rai!

                                         2 Samuel 22:28-34

            „Tu mântuiești pe poporul care se smerește, și cu privirea Ta, scobori pe cei mândri.

            Da, Tu ești lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.

            Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.

           Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite, cuvântul Domnului este curățit; El este un scut pentru toți cei ce caută adăpost în El.

         Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Și cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

            Dumnezeu este cetățuia mea cea tare, și El mă călăuzește pe calea cea dreaptă.

            El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, și El mă așează pe locurile mele cele înalte.”

            Împăratul Ahașveroș i-a întrebat într-o împrejurare pe sfetnicii săi: „…ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?”

        Și Haman a răspuns împăratului: „Omului pe care vrea împăratul să-l cinstească, trebuie să i se aducă haina împărătească, aceea cu care se îmbracă împăratul, și calul pe care călărește împăratul, și să i se pună cununa împărătească pe cap.

         Să se dea haina și calul uneia din căpeteniile de seamă ale împăratului, apoi să îmbrace cu haina pe omul acela pe care vrea să-l cinstească împăratul, să-l plimbe călare pe cal prin locul deschis al cetății, și să se strige înaintea lui: „Așa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească! “

           Aceasta era o recunoaștere și o cinste omenească, care nu dura prea mult; la prima supărare i se lua omului cinstea și de multe ori chiar și capul. Avem exemplul clar în sensul acesta, când chiar lui Haman împreună cu toată familia sa, i s-a luat viața.

            Cu totul altfel se petrec lucrurile atunci când este vorba ca Dumnezeu să dea cinste omului. El îl spală mai întâi în sângele Mielului, îl îmbracă cu o haină nouă, albă, a neprihănirii și îl așază în Împărăția Sa la loc de cinste, lângă Fiul Său.

            Domnul Dumnezeu S-a lăudat cu robul Său Iov Capitolul 1:8 „Domnul a zis satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ.” I-a dat cinste lui David, numindu-l „Om după inima Mea”, sau pe Daniel îl numește „Om preaiubit și scump.”

         Când Dumnezeu cinstește un om, îl binecuvântează și rămâne pentru totdeauna binecuvântat.

        Viața nu este un accident, nașterea vreunuia dintre noi nu a fost o întâmplare. Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi.

          Prin urmare, prieten drag, fii încrezător că Domnul Dumnezeu își va duce la îndeplinire planurile pentru viața ta și locul de cinste pe care ți l-a pregătit nu îl va da altcuiva.

            Poate uneori te-ai întrebat de ce a permis Dumnezeu să te naști și de ce a trebuit să înduri dezamăgiri, dureri și greutăți. Când avem neliniști sufletești, lupte interioare, sau concentrarea noastră tinde să se mute de la adevărul lui Dumnezeu la situațiile întâlnite în cale, atunci cădem în deznădejde.

            Dar, Dumnezeu ne promite în cuvântul Său, care este ”curățit de șapte ori”, că nu ne va lăsa din mână: „Ascultați-Mă”, spune Domnul prin proorocul Isaia 46:3-4, : ”voi pe care v-am luat în spinare de la obârșia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la nașterea voastră: până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același, până la căruntețele voastre vă voi sprijini. V-am purtat și tot vreau să vă mai port, să vă sprijin și să vă mântuiesc”.

         Calea către Împărăţia cerurilor, către Raiul lui Dumnezeu, a fost făcută, trasată și parcursă prima dată de către Mântuitorul nostru Isus Cristos, care ne îndeamnă să călcăm pe urmele Sale, ca să nu ne „rătăcim”.

            De fapt Sfânta Scriptură ne învaţă că numai cel care îl urmează pe Mântuitorul pas cu pas, poate ajunge în Împărăţia Cerurilor.

            Dar oare cum ar putea cineva să-L urmeze pe Mântuitorul nostru Isus Cristos și să nu se abată de pe Cale?

            Însuși Domnul Isus Cristos ne oferă soluția acestui lucru, în Evanghelia după Marcu 8:34: „Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să Mă urmeze.”

            Există pericolul de a ne încrede mai mult în oamenii, care la rândul lor au slăbiciuni și pot cădea.

          Dar cine se încrede în Domnul și cine Îl urmează în tot adevărul va fi protejat și călăuzit pe Cale.

            „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite, cuvântul Domnului este curățit; El este un scut pentru toți cei ce caută adăpost în El.”

          Sunt mulți oameni înșelați, care se îndepărtează de adevărata Cale, ascultând glasurile „străine” care îi duc în rătăcire.

            Cine urmează adevărata Cale nu se va rătăci și va ajunge la destinația finală: Raiul lui Dumnezeu, în siguranță.

            Textul de bază spune că: „Dumnezeu este cetățuia mea cea tare, și El mă călăuzește pe calea cea dreaptă.”

            În Scriptură sunt descrise două căi: una largă duce la moarte veșnică și una strâmtă duce la viață veșnică. O cale de mijloc nu există!

            Ioan 14:5-6: „Doamne”, I-a zis Toma „nu știm unde te duci, cum putem să știm calea într-acolo?”

   „Eu, zice Domnul, Sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine”.

          Ce înseamnă cuvintele acestea ale Domnului Isus? Înseamnă că El merge înainte pe calea vieții veșnice și toți cei ce calcă pe urmele Sale, vor ajunge cu El în Raiul lui Dumnezeu.

          Însuși Domnul este călăuza, pentru că numai El cunoaște Calea. Isaia 58:11: „Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor a cărui ape nu seacă”.

            Însă, prieten drag, fără pocăință și fără o lepădare de sine, nimeni nu poate merge pe urmele Mântuitorului. Calea Lui este o cale sfântă, curățită de orice păcat și de orice întinăciune a firii omenești.

            Sfânta Scriptură este singurul îndreptar și singura „hartă” autentică ce ne conduce pe adevărata Cale, către Raiul lui Dumnezeu, şi nu vreo altă scriere inventată de anumiți „teologi” cu ideile lor, în slăbiciunile lor omenești.

            Domnul Isus nu ne promite că vom avea un drum ușor, presărat cu flori, sau covoare roșii, dimpotrivă ne spune că drumul pe care trebuie să „urcăm”, va fi anevoios, cu necazuri și uneori cu dureri, dar la capătul lui vom găsi fericirea veșnică, lângă Fericitul nostru Tată, Domn și Dumnezeu.

            Nimeni nu trebuie să se descurajeze, nimeni nu trebuie să se oprească din mers sau să se întoarcă din drum, oricât de greu i s-ar părea, pentru că Domnul nu este doar conducător, ci și sprijin în nevoi.