Apostolul Petru a scris un cuvânt de atenționare pentru toți cei ce sunt în călătorie:
„Preaiubiților vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești ce se războiesc cu sufletul.”
Da, suntem în călătorie spre patria cerească. Unii călătoresc mai mult, alții mai puțin. Pentru o călătorie reușită și ajungerea cu bine la destinație este strict obligatoriu respectate instrucțiunile ghidului. Alăturat de aceasta drumul este marcat cu foarte multe "indicatoare de avertizare."
Suntem atenționați să fim prudenți cu poftele firii pământești, fiind cel mai periculos adversar. Dacă războiul este între suflet și firea pământească (trup), cui se adresează apostolul cu avertizarea " să vă feriți"?
Omul este format din:
- trup (omul din afară - fire pământească)
- suflet ( omul lăuntric)
- duh (rațiune sau judecată)
Deci, avertizarea este adresată duhului, ce are discernământ și conștientizează pericolul dacă este luminat de Duhul sfânt.
Mesajul aposolului nu este are în vedere firea pământească (trup), ci POFTELE firii pământești. Însă nu toate poftele sunt rele. Nu.
Sunt pofte bune și pofte rele. Creatorul a avut în vedere să ne creeze o făptură minunată cu tot felul de pofte. Iar pofta este determinată de plăcere. Ce ar însemna să nu mai ai poftă de mâncare? Sau poftă de somn, sau poftă de viață? „... până nu vin anii când vei zice: Nu mai găsesc nicio plăcere în ei.” (Ecl. 12/1)
Nu știu de ce mulți creștini generalizează și asociează pofta cu ceva păcătos.
Bătrânica Sara a fost înștiințată că va rămâne însărcinată și va avea un fiu. A râs, socotind aceasta o glumă nereușită făcută pe seama unei femei ajunsă la vârsta de 90 ani. Este riscant să rostești o asemenea prorocie pentru o femeie care poate folosește cârja în timpul mersului. Ea a justificat ironia: "Acum când am îmbătrânit să mai am pofte?" Dar dacă le-ar fi avut, sau când le-a avut, au fost rele? Cu siguranță, nu...
Dar ce este pofta rea?
Înainte de a răspunde biblic la această întrebare trebuie să definim:
Ce înseamnă poftă?
Orice dorință ce are ca scop plăcerea este o poftă. Să luăm un exemplu: „Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: Poți să mănânci după plăcere (poftă) din orice pom din grădină.”
Și acum atenție la pofta rea: „dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci.” Dar nu era tot un pom, tot un fruct? Da - dar Dumnezeu a spus: din acesta NU mănânci!
În aceste condiții firea pământească aprinde pofta și mai tare pe ce este interzis: „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut la privit și de dorit să deschidă cuiva mintea.” (Gen. 3/6a) Cum adică a văzut că era bun de mâncat? Doar mâncând știi dacă este bun. Orice lucru frumos ce-ți face plăcere să-l privești te determină să crezi că este și bun. Frumosul este totdeauna ispititor. După care femei fug ochii bărbaților crezând că sunt " bune de mâncat " - după cele plăcute la privit. Așa că cine se uită la o femeie și o poftește, a și păcătuit în inima sa. Pofta în acest caz nu înseamnă doar privire sau apreciere, ci înseamnă ceva mai mult: aprinderea unei dorințe păcătoase.
Așadar: ochii sunt cei ce generează tot felul de pofte ce conduc spre ispită.
Acan a mărturisit: „... am văzut în pradă o manta frumoasă, două sute de sicli de argint, și o placă de aur. Le-am poftit și le-am luat... ” (Iosua 7/21) Dar dacă nu era mantaua frumoasă? Dacă metalele însușite nu erau valoroase, le mai poftea? De ce a fost pedepsit atât de aspru pentru niște lucruri provenite din prada de război? Era interzis însușirea lor, fii sortite nimicirii (distrugerii) vers. 10.
Deci, ce este pofta rea?
Este însușirea unui lucru pentru satisfacerea unei dorințe ( nevoi) în afara cadrului legal.
Ultima poruncă din decalog era strict legată de pofte: „Să nu poftești casa aproapelui tău, să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui nici vreun lucru care este al aproapelui tău.” (Ex 20/17)
Fiecare om are dreptul să aibă casă, nevastă, șamd- dar să nu fie ale altuia."Într-o zi după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat și pe când se plimba pe acoperișul casei împărătești, a văzut o femeie care se scălda și care era foarte frumoasă la chip. Și David a trimis niște oameni să o aducă. Ea a venit la el... "
Și când știm că totul pornește de la ochi (privire) înseamnă că trebuie să fim atenți unde îi îndreptăm. Iov a fost determinat chiar să facă un legământ cu ochii. Tocmai de aceea în epistola scrisă de Ioan ni se cere să nu iubim lumea și nici lucrurile din ea. Prima pe listă este trecută pofta ochilor...
Diavolul știe că prin privire omul este captivat de lume. Așa că în ispitirea lui Isus i-a arătat toate strălucirea lumii. Nici într-un caz nu i-a arătat lumea cu clădiri impunătoare, codri sau munți, ci i-a arătat stălucirea lumii ca sursă de plăcere.
Nu privirea este vinovată, ci lipsa de înfrânare ce conduce la aprinderea poftelor." Scânteia" este cea mai vinovată. „... fiecare să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste, nu în aprinderea poftei ca neamurile... ” ( 1Tes. 4/4,5)
Dacă nu este stăpânire de sine este mai bine să te ferești de poftele firii pământești sau chiar să fugi, ii recomandă apostolul Pavel lui Timotei: „Fugi de poftele tinereții... ” (2Tim. 2/22)
Da, poftele scăpate de sub control formează culoarul pentru ispită: „... fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta când a zămislit dă naștere păcatului.” (Iacov 1/14,15) Răul trebuie evitat înainte de a de a fi înfăptuit. E târziu când vorbim de naștere, trebuie evitată conceperea.
Apostolul Pavel insistă: „Harul care aduce mântuire pentru toți oamenii a fost arătat și ne învață să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești... ” Am rupt-o definitiv, sau doar o întindem?
Suntem o făptură nouă deoarece ne-am făcut părtași firii dumnezeiești după ce am fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
Cu voia Domnului călătoria noastră continuă și în anul 2026.
Recomandarea rămâne aceeași: Să ne ferim de poftele păcătoase ale firii pământești care se războiesc cu sufletul!
Vă doresc călătorie plăcută!