ÎNTR-O IESLE ÎN BETLEEM
Autor: Florența Sărmășan
Album: Glorios, mareț și sfânt
Categorie: Nașterea Mântuitorului
ÎNTR-O IESLE ÎN BETLEEM


S-a născut Pruncul cel sfânt
Într-o iesle, în Betleem
Bucurie-i pe pământ,
Steaua de pe cer, e un semn.

Profeții, s-au împlinit
Ce-n Scripturi s-au arătat
Pruncul în lume a venit
El, cel sfânt, fără păcat.

Într-o iesle neînsemnată
S-a născut Pruncul ceresc
Steaua de pe cer arată
Locul unde se găsesc,

Pruncul și părinții Lui
Tatăl Iosif și Maria
Isus, Fiul cerului
Ce aduce bucuria.

Omenirea va scăpa
De moarte și de pieire,
Căci Fiul prin jertfa Sa
Va aduce izbăvire.

Cântă cerul și pământul
Că Mesia, s-a născut
Vestea zboară ca și gândul
Pace din cer, s-a văzut

Îngerii, au coborât
Peste ieslea cea săracă
L-au vegheat pe Cel născut
Și au spus, ce-o să se petreacă,

Păstorilor din câmpia
Care îndată au venit,
Cuprinși toți, de bucurie
Să Îi spună, bun venit!

Mielușei în dar I-au dus
Și cu toți, s-au închinat
Pruncului cel sfânt, Isus
L-au slăvit și I-au cântat,

Cu Magii care au venit
Ca și ei, să se închine
Tocmai de la răsărit
S-aducă, urări de bine

Bucurie-i pe pământ
Și în cer, e bucurie
Este pace, este cânt
Pentru noua Împărăție.

Amin

Câmpia Turzii, 19 decembrie 2025
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/315371/intr-o-iesle-in-betleem