Nu cu veste mare,
nici cu porți deschise,
Nu cu lume adunată
și clopote aprinse.

S-a născut într-un loc mic,
unde tăcerea aducea har,
Mai mult decât orice foc aprins,
Sau lumina unui altar.

Un copil fragil,
între doi oameni simpli,
Cerul s-a plecat blând,
Și îngerii i-au ținut pașii limpezi.

Mântuirea n-a cerut nimic,
A venit să rămână pură,
Prin iubire și har divin,
Nu prin glorie sau armură.

Păstorii au venit încet,
Cu pași de teamă și uimire,
Și-au simțit, fără să știe,
Că nu mai sunt singuri în fire.

În noaptea aceea sfântă,
Nu s-a schimbat lumea deodată,
Dar s-a aprins o lumină vie,
Care în veci nu va fi stinsă niciodată.