MÂNIA LUI IROD
Autor: Florența Sărmășan
Album: Glorios, măreț și sfânt!
Categorie: Nașterea Mântuitorului
MÂNIA LUI IROD


Dezamăgit, s-a simțit
Irod, căci a așteptat,
Să-i întrebe, a dorit
Pe magi, dar s-a înșelat.

Și-a dat seama, c-au plecat
Altă cale au ales
Dar acum, înfricoșat
Ce să facă, a înțeles

Ordin la ostași, le-a dat
Pe pruncii mici, să-i ucidă,
A tot stat, și-a calculat
Era tot plin de obidă

Se gândea, că vor ajunge
Ai săi ostași la Isus,
Cu sabia-L vor străpunge,
Vor împlini ce le-a spus,

Ordinul, se execută
Fără ca să se cârtească,
Și sigur or să ajungă
Pe cel mic, să-L nimicească

Dar, un înger a sosit
Căci știa ce s-a întâmplat,
El cu Iosif a vorbit,
I-a spus pașii de urmat.

Copilul, să-L ia degrabă
Și pe mama Lui, s-o ia
Drumul spre Egipt s-aleagă,
Fuga, , e soluția

El, părinților le-a spus
Că de ostași, e căutat
Că vor moartea lui Isus,
Căci ordin, au căpătat.

Și-au plecat în graba mare,
Fără să fie văzuți,
Ei au căutat scăpare
Să-l apere, pe micuț

Știau că nu e o glumă
Că Irod e hotărât
Pe Isus, să Îl răpună
De cumva, L-ar fi găsit

Spre Egipt s-au îndreptat
Ca acolo să trăiască,
Cu al lor Fiu minunat
Viața Lui, s-o ocrotească.

Amin

Câmpia Turzii, 14 decembrie 2025
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/315091/mania-lui-irod