Omul cu credință tare
Autor: Augustin Tecar
Album: Prin credință la Scriptură
Categorie: Zidire spirituala
Omul cu credință tare
Are mii de căi spre țel.
Însă n-are nicio cale
Cel ce-ntârzie pe vale,
Cel fără credință-n el,
Fără silință-n niciun fel.

Ai credință neclintită
Și puternică oricând,
Dacă ținta e curată
Și ai haina nepătată.
Așa cum ți-ai pus în gând
Ai să ți-o atingi curând.

Nu mor cei ce slujesc credința,
Ei cad jertfă-n lupta lui Hristos,
Sfârșitul lor e biruința.
Așa avem făgăduința
Înălțării-ntr-un Etern frumos,
În Cerul Sfânt și glorios.

Dacă tu nu poți să propășești,
Credința altuia să n-o-njosești.
Ceea ce tu nu prețuiești
La altul să nu disprețuiești.
Cât timp nu te pocăiești,
N-aștepta simțiri cerești.

Nu călca-n picioare lucruri
Care altora li-s dragi,
Că, fii sigur, pentru asta
Nu va-ntârzia răsplata,
Grea pedeapsă ai să tragi.
Când nu-nțelegi să te retragi.

Prin voință îți impune
Un respect adevărat
Pentru tot ce-ai tăi sau alții
Le-nțeleg ca revelații,
Cred că-i sfânt și țin curat
Tu-i respectă neapărat.
Amin.
(Sâmbătă, 10 octombrie 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/315069/omul-cu-credinta-tare