Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă învețe zi de zi. Îmi descoperă cum unirea cu voia lui Dumnezeu este unire cu Dumnezeu Însuși, îmi descoperă că ceea ce Tatăl ne cere este predarea deplină față de voia Sa, că acesta este modelul pe care ni l-a lăsat Fiul și adevărata binecuvântare a sufletului (Andre Murray)
Pe măsură ce învățăm să ne rugăm, descoperim o progresie interesantă. La început voia noastră este prinsă în lupta cu voia lui Dumnezeu. Implorăm. Ne îmbufnăm. Cerem. Ne așteptăm ca Dumnezeu să facă spectacol ca un magician sau să ne potopească cu binecuvântări ca un Moș Crăciun. Devenim specialiști în soluții instant și în rugăciuni manipulatoare.
Oricât de dificilă ar fi această perioadă în lupte, nu trebuie cu nici un chip să o disprețuim sau să încercăm să o evităm. Ea este o parte esențială a procesului nostru de creștere și de adâncire în lucrurile spirituale. Fără îndoilaă, este vorba de o etapă inferioară, însă doar în sensul în care un copil se află într-o etapă inferioară față de un adult. Adultul poate raționa mai bine și poate purta greutăți mai mari, deoarece atât creierul cât și musculatura sunt bine dezvoltate, însă copilul face exact ceea ce ne-am aștepta de la el la această vârstă. LA FEL ESTE ȘI ÎN VIAȚA SPIRITUALĂ!
Însă, odată cu trecerea timpului, ajungem la o eliberare plină de har a propriei voințe și la o scufundare în voia Tatălui.
Rugăciunea de renunțare este cea care ne trece de la luptă la eliberare.
Aș vrea să vă sădesc în minte o imagine vizuală a RUGĂCIUNII DE RENUNȚARE. Pentru aceasta trebuie să vă spun o istorioară - veți vedea ce bine se potrivește aici!
O prietenă de-a mea, asistent social, care locuia la ceva distanță de mine, mă ruga deseori să mă duc în orașul ei și să-i învăț pe ea și pe colegii ei câte ceva despre rugăciunea de vindecare lăuntrică. Și refuzam întotdeauna știind că în orașul ei existau mulți oameni cu resurse în această privință. Iar ea insista... Într-un final, i-am spus:
Haide să transformăm însăși ideea de a veni acolo într-un subiect de rugăciune. Uite ce vreau să faci. Du-te acasă și nu vorbi cu nimeni decât cu Dumnezeu despre gândul venirii mele. Și dacă următoarea săptămână, cel puțin 6 oameni îți vor vorbi despre dorința lor după o asemenea învățătură, atunci vom ști că este voia lui Dumnezeu și voi veni.
Femeia a fost de acord. Vă rog să înțelegeți bine. Nu încercam să aud un cuvânt din partea lui Dumnezeu, încercam să scap din asta și să nu fiu nevoit să predau acel curs. Patru zile mai târziu, m-a sunat și mi-a spus:
De când m-am întors acasă, 12 oameni m-au abordat dorind să discute despre acest subiect!
Eram prins la colț. Am consimțit să mă duc. Era un grup de vreo 15 asistenți sociali. Ne-am întâlnit în casa prietenei mele. În prima seară, un domn ne-a destăinuit cu sinceritate:
Nu mă luați prea tare, că eu nu sunt unul dintre voi!
Acesta era felul lui de a ne spune că el nu era creștin, dar grupul i-a primit cu bunăvoință comentariul.
În tot acel weekend, Duhul Lui Dumnezeu S-a odihnit blând asupra întregului grup, într-o asemenea măsură încât duminică după-masă, același domn, a întrebat cu vocea joasă:
Ați vrea, vă rog, să vă rugați cu mine ca să-L pot și eu cunoaște pe acest Isus așa cum Îl cunoașteți voi?
Cum trebuia oare să procedăm? Niciunul din răspunsurile obișnuie nu părea potrivit. Am așteptat fără să spunem nimic. Într-un final, un tânăr s-a ridicat și cu blândețe și-a pus mâinile pe umerii acelui bărbat. Nici până acum eu nu am uitat rugăciunea lui. Am avut senzația că trebuie să-mi scot încălțămintea... ne aflam pe pământ sfânt.
Oricât ar părea de ciudat, tânărul s-a rugat folosind imaginea dintr-o reclamă. A descris o reclamă la Nestea - populară în acea perioadă, în care mai mulți oameni topindu-se sub soarele verii cădeau într-o piscină având pe chip un Ahh! de satisfacția după potolirea setei. După aceea, l-a invitat pe bărbat să se lase și el în brațele lui Isus în același mod. Domnul acela a început dintr-o dată să plângă cu suspine adânci de durere și suferință. Iar noi am privit cu uimire reverențioasă cum a primit darul credinței mântuitoare. A fost o clipă prețioasă, plină de har. Bărbatul ne-a mărturisit mai târziu cum acea rugăciune îi atinsese un punct adânc și sensibil din trecut, legat de botezul lui din copilărie.
Această imagine a unei persoane ce cade în brațele lui Isus cu un Ahh! al setei potolite este pentru mine o reprezentare perfectă a RUGĂCIUNII DE RENUNȚARE. Aceasta este imaginea mentală pe care aș vrea să o păstrați.
Rezultatul final al RUGĂCIUNII DE RENUNȚARE ne aduce în această odihnă în care sufletul își găsește mulțumirea. Întipăriți-vă în minte imaginea de mai sus: cum cădeți în brațele lui Isus, pe deplin satisfăcuți, într-o deplină odihnă! Așa cum sunt sigur că ați înțeles deja, această reprezentare descrie rezultatul final al rugăciunii de renunțare, mai degrabă decât procesul în sine. Și trebuie să avem limpede înaintea ochilor rezultatul final pentru a căpăta curajul de a parcurge întreg procesul până acolo!