Timp pentru lacrimi
Autor: Benone Burtescu
Album: Stropi de rouă
Categorie: Trezire si veghere
Deschideţi, deschideţi zăgazurile toate!
Hristos vă ştie frământarea!
El singurul vă ştie şi cunoaşte,
Şi El vă poate ridica povara!

O, până când la ceruri să n-ajungă
Durerea sufletului nevăzută?
Daţi drumul lacrimii să curgă,
Strigarea ei să nu rămână mută!

Deschideţi, deschideţi izvoarele-aste,
Şi nu fugiţi departe de Hristos!
Căci pentru El sunt cunoscute toate!
Să vă ascundeţi este de prisos!

Şi unde aţi putea fugi departe
De ochiul Său a-toate iubitor?
Deschideţi astăzi, astăzi se mai poate,
Izvoarele de lacrimi şi de dor! ...

De ce mereu cu buze încleștate
Să 'năbuşiţi chemarea crucii Lui? !
Căci astă lume-aruncă-n groapă toate,
Şi nu dă fericirea nimănui!

Deschideţi, deschideţi poarta suferinţei,
Daţi drumul rugăciunii ca să zboare!
Lăsaţi în suflet slava biruinţei,
Cântaţi, cântaţi iubirea Lui cea mare!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/314731/timp-pentru-lacrimi