GÂNDURI ȘI SPERANȚĂ
M-au doborât și m-au rănit profund,
Deși am căzut, n-am stat să mă înfund
În lacrimi și durere, depresie și boală,
O rugă am înălțat, o voce a spus scoală.

Conexiune vreau, dar fără presiune,
Din rațiune pură să intru-n acțiune,
Și fără tensiune, înalț o rugăciune,
În a mea misiune, găsesc o viziune.

Și cânt din alăută, mă simt ca renăscută,
Ascultă a mea cântare, poate ți-e cunoscută,
Nu este neplăcută, deși pare pierdută,
Este țesută-n suflet, în mine e crescută.

E imprimată-n mine ca o radiografie,
Ca o fotografie într-o tipografie,
Nu o spun cu trufie, e a mea biografie,
Nu e filozofie, e viața mea, se știe.

Chiar dacă am un timp, eu nu mă simt bătrână,
Mă lupt în contratimp, cântarea se îngână,
Și cerul bleu ascultă, el pare un fileu,
Un singur anotimp e viața mea, mereu.

Ce dacă am căzut, mereu m-am ridicat,
Un merit n-am avut, dar Hris' m-a adunat,
M-a refăcut din cioburi, din zgură și cenușă,
Necazul are poartă și suferința ușă.
Emilia Dinescu