CINE SUNT EU?
Cine sunt eu? Un nimeni și totuși cineva,
Aș vrea acum, în versuri, să-ți spun și eu ceva,
Să îți vorbesc de mine, nu-mi place, nu-mi doresc,
Dar întrebarea asta ades o cam primesc.

Eu sunt un om ca tine, iubesc mult poezia,
Dar totuși nu-s poet, mamă mi-e meseria,
Ca mamă sunt deplină, copiii mi-s cadou,
Iar poezia este al vieții slab ecou.

Nu am scos nici o carte, deși poate am dorit,
În poezie eu, mereu, m-am regăsit,
Eu scriu de Dumnezeu, căci harul mi l-a dat,
În poezie, eu îl laud neîncetat.

Și totuși cine-s eu, e greu ca să vă spun,
M-așez, în rugăciune încerc să mă adun,
Incerc să îmi descriu în versuri viața mea,
Chiar dacă e banală și nu e cea mai cea.

O zi rece de toamnă pe mine mă primea,
După mult chin și zbucium în brațe mă ținea,
Mămica mea știa că trebuia să vin,
Mult mai târziu pe lume, dar a fost har divin.

Nu m-am născut la termen, mai repede am venit,
Eu știu că Dumnezeu, așa a plănuit,
Am fost copil firav, un pic cam bolnăvioară,
Și am trecut prin multe, n-a fost viața ușoară.

E greu ca să trăiești în lume cu handicap,
Îmi doream vindecare și îmi doream să scap,
Trăiam cam complexată, copiii mă jigneau,
Iar ochii mei adesea, mult prea ades, plângeau.

Când am plecat la școală, a mea învățătoare,
M-a șlefuit mai dur, mi-a spus că am valoare,
Mi-a spus de Dumnezeu, mereu m-a încurajat,
Mi-a spus ca să scriu versuri, că am har minunat.

Am vrut să fiu ca ea, învățătoare, eu,
Dar nu am fost primită cu handicapul meu,
Timpul s-a scurs ușor, am devenit mămică,
Mamă a trei băieți, sper că le-am fost și amică.

Viața n-a fost ușoară, doar feste mi-a jucat,
Dar Dumnezeu, în toate, mereu m-a protejat,
A fost mereu cu mine, în brațe m-a ținut,
El a fost pentru mine cel mai puternic scut.

Acum am și o fată, nu vreau să spun c-am noră,
O spun din al meu suflet, nu ca metaforă,
Aștept să mai am fete, căci mai am doi băieți,
Eu n-o să le spun nore, ci fete, o să vedeți.

Am fire albe-n păr, nu mai sunt tinerică,
Dar nu îmi pare rău, sunt mamă și bunică,
Am un boboc de floare, un îngeraș de fată,
Și sper să fiu bunică, nu doar încă o dată.

Doresc să am nepoți mai mulți, sunt împlinire,
În suflet ne aduce candoare și iubire,
Și îmi doresc nespus să-i am în veșnicie,
Îi port în rugăciune, ți predau, Doamne, Ție.

Cine sunt eu? Un nimeni și totuși cineva,
Și sper ca-n urma mea să pot să las ceva,
Nu am nimic pe lume, nu sunt bogată eu,
Dar știu că-l am în toate pe al meu Dumnezeu.

Încerc să scriu în rime, din suflet versuri scriu,
Consider că e har, căci Dumnezeu e viu,
Mi-a dat talantul Lui și vreau să-l folosesc,
În versuri și în rime mereu să îl slăvesc.

Chiar dacă-i despre mine această poezie,
Doar Tatălui ceresc eu slava vreau să-i fie,
Prin harul Lui trăiesc, prin harul Lui eu scriu,
Eu sunt, cine sunt eu, că Dumnezeu e viu.
Emilia Dinescu