Și Te-ai născut, Isuse-n Betleem,
În locul cel mai mic de sub blestem...
Ai părăsit înaltul Paradis,
Şi Te-ai lăsat în firea noastră-nchis;

Ai vrut în fiecare dintre noi,
Să te-nveleşti ca-n scutecele moi;
Şi-n inimile noastre să ajungi
Să-Ți faci locaş ca-n ieslea de atunci.

Să Te purtăm, Slăvite Împărat,
Nu într-un chivot de salcâm uscat,
Ci-n suflete aprinse după har,
Tânjind de dorul Țării de cleştar.

... Şi-ai coborât de pe cărări de vis
La mărăcinii noştri din abis;
De la strălucitorul Tău palat,
La spinii otrăvitului păcat.

Ca să aprinzi făcliile cereşti
În bezna suferinţei omeneşti;
Să ne dai nouă, celor muritori,
Speranţa revărsatului de zori.

Să Te vedem, Luceafăr Preasfințit,
Ca magii ce-au venit din Răsărit;
În inimă, în suflet, în priviri —
Doar slava sfintei Tale Reveniri.