Am venit in lumea asta aduși de dragostea Ta pentru om…
Cu plânsul aceluia care a părăsit grădinile Raiului cu copilăreștile hinte. .
Și apoi am primit ca o minune a copilăriei, șăgalnic simptom. .
Un hohot de râs presărat printre ghidușii și gângurite cuvinte. .

Și am râs și când trebuia și când nu trebuia, ca o cascadă ce cade. .
Cu urletul ei acoperind un sursur de izvor ce se prelinge la vale. .
Nu am lăsat putin iubirea sa ne îndoaie a sprânceanei arcade. .
Ca lacrima sa ne înmoaie pieptul îmbrăcat in nepăsare de zale

Acum ne ostenim in pioasă rugă cu burdufuri uscate sub coate …
Și te imploram Doamne sa ne reînveți sa plângem cu sens. .
Nu cu bocet isterical ce teatrale chiote si urlete scoate
Ci unul ce mistuie firescul din noi, cu dorul revederii ce arde intens

Da! Reînvăța-ne sa plângem Isuse ca Tine in grădinile noastre …
Sau la porți de cetati, sau lângă pietre de morminte închise …
Invata-ne să udam cu apa din ochii bătătura uscata a zilelor proaste
Cu dorul prelins pe obraz sa odihnim iriși in vise promise …

Invata -ne sa căutam piciorul ostenit sa plângem in rănile lui. .
Și ca Ana sa ne plângem la altar cu durere pântecul bunătății arid. .
Ca David in Ticlag familia răpită ca o traista luată din cui…
Sau ca Elisei pofetind viitorul poporului ce se-arată morbid

Reînvăța -ne sa ne exprimam durerea, compasiunea și bucuria…
In șuvoiul acela pornit spre suprafață, o lavă ce caută bula răcirii. .
Îmbogățește-ne cu apele acelea sărate din pieptul sec, penuria. .
Sa crească empatia ca floarea in pământul fertil al iubirii!


Vrem sa ajuți, pentru ne plânge neascultarea și neîmplinirea…
In dosul palmelor ce nu ne pot ascunde rușinile răsărite pe față …
Ca sa putem izvorî din clocotul ființei noastre, fierbinte iubirea
Te rugam Doamne in fiecare zi, mai mult, mai îndeaproape ne învață!

Amin