La fața Ta străluminată
Privesc de-atâtea ori, Isus,
Şi niciodată, niciodată
Nu am rămas fără răspuns.

Când Te-am privit sub greul crucii
Căzut pe drum adeseori,
Eu totdeauna, totdeauna
Simţeam în inimă fiori.

Dar când spre culmea căpățânii
Privii, şi-acolo Te-am zărit
În cuie, țintuit în cuie,
Privirea mi s-a umezit.

Și din răspunsuri și fioruri
În lacrimi care s-au cernut,
Mi-am conturat pe-o veşnicie
În suflet chipu-Ți din trecut.

Iar azi, când mă proștern în rugă,
În duh străpuns ca de-un curent,
Te văd în rol de Mare Preot,
Te simt în viața mea prezent.

Și când rămân în stăruință
Aprins de dragoste şi dor,
Întrezăresc în mare slavă
Şi chipul Tău de viitor.

Cu urma cuielor în palme,
Cu urma suliţei în piept,
Cu urma spinilor pe frunte,
Așa Te ştiu şi-aşa Te-aştept!

Azi toate dorurile mele
Cu toate ancorele-n sus,
Te-aşteaptă şi se duc spre Tine,
Revino, scumpul meu Isus!