Când oamenii dezamăgesc

Există momente în care încrederea pusă în oameni se frânge ca o creangă uscată. Nu te aștepți, nu ești pregătit, nu ai un plan pentru clipa în care oamenii în care ai crezut, oamenii în care ai investit suflet și sinceritate, se dovedesc a fi doar oameni — slabi, schimbători, uneori neatenți, alteori nedrepți. Dezamăgirea nu vine niciodată ușor, mai ales atunci când ai iubit, ai respectat, ai sperat și ai dat din tine ce ai avut mai curat.
Și eu am trecut pe aici. Am simțit cum se clatină tot ce aveam ancorat în oameni. Am simțit cum cuvintele se transformă în tăceri apăsătoare, promisiunile în pași care se depărtează, și gesturile frumoase în goluri greu de înțeles. Dezamăgirea nu a fost doar o rană; a fost o trezire. O trezire la realitatea că inimile oamenilor sunt limitate, vulnerabile.
Dar, în acel loc de lovire, s-a auzit o altă voce. Nu era vocea celor care mă răneau, nici glasul propriei mele dureri, era vocea lui Dumnezeu, blândă și stabilă, care nu se schimbă cu dispozițiile zilei. De multe ori, dezamăgirile devin o invitație tainică de a-mi ridica privirea mai sus. De a redescoperi un adevăr pe care îl uit adesea: oamenii pot cădea, dar Dumnezeu nu cade. Oamenii pot răni, dar El vindecă. Oamenii pot întoarce spatele, dar El nu pleacă niciodată.
În timp, am înțeles că dezamăgirea nu a venit să mă distrugă, ci să mă desprindă de o sprijinire greșită. Să îmi aducă aminte că nimeni nu poate ocupa locul pe care doar Dumnezeu îl poate umple. Că inima mea nu poate găsi siguranța adevărată în oameni, chiar și în cei bine intenționați. Că oricât m-aș agăța de cineva, dacă mă las în mâinile omului mai mult decât în mâinile lui Dumnezeu, sfârșesc prin a mă prăbuși.
Nu a fost ușor. Au fost lacrimi, întrebări, nopți în care am încercat să înțeleg „de ce”. Dar, privindu-le acum, acele momente au devenit locuri în care Dumnezeu a reconstruit ceva mai solid: maturitate, claritate, discernământ, și mai ales o încredere neclintită în El.
Când oamenii dezamăgesc, Dumnezeu începe să lucreze în adânc: îndepărtează dependențe.
Înțeleg acum că nu trebuie să port dezamăgirea ca pe o povară, ci ca pe o lecție. Nu ca pe un final, ci ca pe o schimbare de direcție. Dezamăgirea nu este dovada că am iubit greșit, ci că sunt creată pentru ceva mai stabil decât fragilitatea umană.
Oamenii pot dispărea, dar Dumnezeu este același. Oamenii pot dezamăgi, dar Dumnezeu nu. Și în această realitate se găsește pacea care nu poate fi mișcată.
Diana G. U.