Sărbătoarea Iubirii
Autor: Tudor Doina
Album: Domnul te Cheamă
Categorie: Diverse
E zi de mare sărbătoare,
Și-n coruri îngerii dau glas,
Căci Domnul Domnilor coboară
Să facă-n lume-al Său popas.

Din străluciri de cer înalte,
Isus coboară printre noi,
Să ia asupra Sa păcate
Și să ne scape de nevoi.

Venit-ai plin de har și pace,
Iubirea Ta e de nespus,
În pieptul care nu mai tace
Lumina milei Tu ai pus.

Băteai la uși închise-n grabă,
Să cauți inimi de primit,
Dar mulți și azi aleg să piardă
Stăpânul care i-a iubit.

Însă acei ce Îl urmează
Și-L laudă pe Cel Preasfânt,
Sunt suflete ce luminează,
Purtând în ele Duhul Sfânt.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/314176/sarbatoarea-iubirii