Odată, porcul a vorbit

Odată, porcul a vorbit
În stilul lui obișnuit,
Având în față un ogar:
„Ce câine prost! Și ce sfrijit... ”

În capul său de porc... murdar,
Cu mintea lui de „N-am habar”
A zis: „Săracul câine leșinat...
Oare de când n-a mai mâncat?”

Ca și când l-ar fi auzit,
Caninul nostru, costeliv,
Își puse botul alungit
Pe râtul porcului, turtit.

Și cu-n lătrat prietenos
Îi zise porcului fițos:
-O, ia te uită ce grăsun!
Mănânc piftie, de Crăciun!

Sărmanul porc, cu gros șorici,
A guițat zeflemitor:
-Măi... câine slab, ia fugi d-aici!
Doar nu ești neam de ghicitor.

Stăpânul este iubitor,
Și uită-te cum m-a hrănit!
Doar nu crezi că ajung jumări...
Pe când, tu, prost nefericit

Pari că te clatini pe picioare...
Mă-ntreb: când ai primit mâncare?
Că eu, de la atât mâncat,
Ia uite cât m-am îngrășat!

În cocină, sunt fericit.
Când vreau, mă-ntind la soare...
Dar tu, ogar pipernicit
Doar mergi la vânătoare...

Și nici nu guști din ce aduci
Stăpânului, în gură...
Te știu... Ai vrea puțin să-mbuci
Din calda mea, lătură.

Dar nu îți dau!”
-Stai liniștit! Îi zise câinele ogar.
Din trocul tău, murdar,
Nici să miros, măcar nu vreau!

Și a plecat.
Iar porcul, după ce a fost lăsat
A zis în stilu-i guițat:
„Ce îngâmfat!

Ce câine prost și mincinos...
Și cât se dă de mare!
Îi numeri fiecare os,
Din șiră, pe spinare.

Îmi spune mie că sunt gras,
Și că ajung piftie...
Ce mincinos, ce arogant...
Un câine prost! ! ! Ce știe? ? ?”

Se-aud colinde de Crăciun,
În sobă arde focul.
Ogarul stă lângă stăpân,
Pe masă șade porcul...

Dar nu e viu,
Ci preparat în feluri de rețete.
Frumos, pe masă așezat
Papila să desfete.

Stăpânul ia după grumaz
Caninul, cu-a sa mână,
Și-apucă o tavă de pe masă,
În fața lui s-o pună.

-Mănâncă, prieten credincios!
Îți dau cu bucurie.
Ai vrea să îți mai dau ceva?
-Aș vrea... niște piftie!

Morala sună cam așa:
Nu judeca pe-altcineva!
Ca porcul de te crezi jupân,
Ajungi piftie, de Crăciun...

Ana Mihăiță
27.11. 2022