Cât de bun ar fi pământul
Autor: Augustin Tecar
Album: De la lene la hărnicie
Categorie: Diverse
Cât de bun ar fi pământul,
Nelucrat, se degradează
Și nu își va mai da rodul.
Cât de-avut să fie omul
Piere dacă nu lucrează,
Nicidecum nu avansează.

Fă-ți cu cinste munca ta
Și fericit vei fi și mâine,
Că respect vei câștiga
Și-astfel vei înainta.
Datoria-i de-ți faci bine,
Te cinstește orișicine.

E ușor să zici „plăcintă”,
Dar e greu s-o faci când vrei.
Fără muncă și-alergare
Nu ai binecuvântare,
N-aștepta nimic să iei,
Nu crește grâul pe alei.

Roagă-te necontenit
Să nu fii nicicând dator
Și muncește chibzuit
C-atunci vei fi fericit.
Rugăciunea-ți dă-ajutor,
Munca îți aduce spor.

Rugăciunea-ți toarnă har
Și-n credință te-ntărește,
Munca umple-al tău hambar
Și nu vei umbla hoinar.
Fericirea-n Domnul crește,
Și cu sfinții te-nfrățește.
Amin.
(Miercuri, 10 februarie 2021)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/313962/cat-de-bun-ar-fi-pamantul