Din al nostru timp tot bate
Vântul in grădini târzii,
Ducând doruri mai departe,
Cu idei și visuri moarte
De când eram noi, copii.

Cât încă afară este
Ultim strop văzut de zori,
Iar moartea n-a dat vreo veste,
Nu mai crede că-i poveste.
Strânge pentru cer, comori!

Când din iarna sufletească
În gândurile-ți pustii
Fulgi de griji vor să croiască
Neagră pătură, măiastră
Prin văi nu mai zăbovi!

Când în anotimpul vieții
Se va da un ceas n-apoi
Prinzi tu, zorii dimineții?
Sau păr de culoarea ceții,
Să simți anii mulți, șuvoi. ?

Curând iarna cea trupească
Va ninge și peste lut.
N-a putea nimeni s-oprească
Riduri încep să-ncolțească,
Nu mai e timp de pierdut!