Refuz să cred
Autor: Tudor Doina
Album: Domnul te Cheamă
Categorie: Diverse
Refuz să cred că lumea-aceasta
E rece și uscată,
Când Tu ai spus că-n mâna Ta
E-așa ca altădată.

Refuz să cred că singur sunt,
Când răul îmi șoptește,
Căci Tu, prin susurul Tău blând,
Îmi spui: „Nu se-mplinește”.

Refuz să cred ce simt în trup,
Când boala mă apasă,
Tu-mi atingi inima și spui:
„Oprește-te, nu-i asta!”

Refuz să spun că m-ai uitat,
Când ești mereu cu mine,
Mă înveți, mă îndrumi și-mi spui curat:
„Totul e o minune.”

Refuz să-i ascult pe acei
Ce spun că ești poveste,
Eu m-oi ruga mereu spre cer,
Să arăți că nu așa este.

Mă-aplec în fața Ta smerit,
Iubitul meu Părinte,
Căci prin tot ce am pătimit,
Tu m-ai învățat minte.

Că pâinea pusă peste ape
Se-ntoarce roditoare,
Și ce ofer cu drag în lume,
E binecuvântare.

Te-aștept, Tăticul meu cel bun,
Să vii degrabă de prin stele,
Să lași în urmă orice drum
Și plânsul vieții mele grele.

Iar când pe nori Te vei ivi,
Să mă răpești cu Tine în ceruri,
În palmele Tale să mă ții,
Să fim acasă-n veci de-a pururi.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/313887/refuz-sa-cred